Marco Reus (34 de ani) nu va mai prelungi acordul cu Borussia scadent în vară. Mijlocașul german va pleca la parametru zero și va juca în MLS. „A fost mult timp căpitanul nostru, iar legătura lui cu Dortmund e extraordinară. Va rămâne unul dintre cei mai mari fotbaliști ai clubului”, a declarat directorul executiv Hans-Joachim Watzke.
Borussia Dortmund se pregătește să se despartă de unul din simbolurile sale din acest secol. Semifinalista Ligii Campionilor nu-i va mai reînnoi contractul valabil până pe 30 iunie și Marco Reus va pleca la parametru zero.
Mijlocașul născut chiar la Dortmund (pe 31 mai va împlini 35 de ani), care a jucat un deceniu la echipele de copii și juniori ale „galben-negrilor" și încă 12 ani la seniori, cu care a câștigat patru trofee, două Cupe și tot atâtea Supercupe ale Germaniei, a fost căpitan între 2018 și 2023 și a jucat o finală a Ligii Campionilor, a ajuns la capătul aventurii pe „Signal Iduna Park".
„Îl vom aștepta pe Marco Reus înapoi la Dortmund după retragere”
Anunțul oficial al deciziei a venit astăzi, la două zile după ce Dortmund o învingea pe PSG cu 1-0, în prima manșă a semifinalelor Ligii, în care a intrat abia în minutul 83, în locul lui Adeyemi. Directorul executiv Hans-Joachim Watzke a confirmat separarea iminentă:
„Marco Reus este unul dintre cei mai buni jucători ai acestui club, iar legătura lui cu Borussia Dortmund este extraordinară. Îi urăm lui Marco toate cele bune pentru viitorul său. Sperăm din tot sufletul că se va întoarce la BvB la finalul carierei profesioniste, pentru că aici, la Dortmund, îl așteaptă o mulțime de provocări interesante".
Un clip lacrimogen de 85 de secunde
Pentru această ocazie specială, Marco Reus a făcut un filmuleț de 85 de secunde, în care își ia la revedere de la fanii „galben-negrilor". „Sunt incredibil de recunoscător și mândru de această perioadă unică la clubul meu. Mi-am petrecut mai mult de jumătate din viață aici și m-am bucurat de fiecare zi, deși, bineînțeles, au existat și momente dificile. Știu deja că îmi va fi greu să spun la revedere la finalul sezonului.
Totuși, mă bucur că acum există o decizie clară și ne putem concentra pe deplin asupra ultimelor meciuri, ce sunt atât de importante. Avem un obiectiv măreț în vedere și ne dorim cu toții să îl atingem împreună.
Pentru a reuși acest lucru, avem nevoie de fiecare dintre suporterii noștri incredibili, cărora aș dori să le exprim cea mai sinceră recunoștință pentru sprijinul lor nemaipomenit de-a lungul acestor ani", a fost mesajul transmis pe site-ul lui BvB, preluat și în comunicatul oficial al clubului.
424de meciuri a bifat Marco Reus în tricoul Borussiei Dortmund, pentru care a reușit 168 de goluri (al doilea marcator din istoria clubului!) și 128 de assisturi
{{text}}