UTA luptă pentru locul 7 și vrea să bată FCU Craiova (luni), apoi Dinamo (duminica viitoare), a anunțat Mircea Rednic. Exuberant, antrenorul arădenilor a spus cum va aborda echipa lui meciurile acestea, vitale pentru adversari. „Textiliștii” s-au despărțit de Vlad Morar, în timp ce Marcelo Freitas va ajunge la Sepsi.
Mircea Rednic și UTA vor fi arbitri în lupta pentru evitarea retrogradării în acest final de sezon. După ce au scăpat fără prea multe bătăi de cap de emoțiile din zona roșie a clasamentului, arădenii se bat acum pentru supremație în play-out. Tehnicianul "textiliștilor" a reiterat acest detaliu.
Luni, UTA are meci acasă cu FCU Craiova, după care încheie săptămâna la "Arcul de Triumf" cu Dinamo! Mircea Rednic a prefețat ambele întâlniri, una mai tare ca alta. "Puriul" a avut o conferință de presă cu zâmbetul pe buze, exuberant pe alocuri, într-o geacă de colegiu, în culorile clubului alb-roșu.
Mircea Rednic despre meciul cu FCU Craiova: „Era mai bine cu juniorul, a adus și Luana 4-5 jucători buni acolo”
„Obiectivul nostru e clar, locul 7, primul din play-out. Echipa lui Adrian Mititelu se prezintă foarte bine, nu trebuie să le dăm spații. Are calitate, cu siguranță, ne va aștepta un meci foarte greu.
Nu știu, dacă ne omoară, între ghilimele. Nu au cum, aici suntem puternici (zâmbește). Dar, mai mult ca sigur, va fi un meci greu, sigur vor juca la maxim.
După cum îl cunosc pe Adrian senior, jucătorii vor avea o primă dublă. E cam ultima șansă a lor, apoi joacă acasă cu Sibiul. La ei nu mai este loc de calcule, de socoteli, de ce vreți voi"
Nu o să le arăt filmarea cu discursul lui Adrian junior, dar, oricum, l-am urmărit și chiar mi-a plăcut. Nu dau sfaturi, dar ar fi bine ca să-l mai lase Adrian senior și pe fiul său în față (râde).
Bine, acum o să se zică că eu am tot interesul, căci, atât timp cât a condus Adrian Mititelu jr., Luana (n.a. fiica lui Rednic, agent de jucători) a transferat 4-5 jucători buni. Cum s-a băgat el, a transferat el… Deci eu nu am avut avantaj. Dar, ambii sunt sufletiști și buni, e echipa lor, sunt banii lor.
E clar că suferă și-și doresc, dar pe mine mai puțin mă interesează. Pe mine mă interesează ca noi să câștigăm meciul de luni. O să fie o atmosferă frumoasă și îmi doresc foarte mult să terminăm cu o victorie acasă, toată lumea să fie fericită", a reacționat Mircea Rednic.
VIDEO: Mircea Rednic despre meciul cu Craiova lui Mititelu: „Cât a fost juniorul, a adus și Luana 4-5 jucători buni”
Mircea Rednic, despre meciul cu Dinamo: „Înseamnă că lucrurile n-au fost făcute cum trebuie”
Rednic este antrenorul care a adus ultimul trofeu de campioană în Ștefan cel Mare, în 2007, a avut cinci mandate la Dinamo. Mircea spune că nu este interesat de situația fostului său club.
„Pe mine nu mă interesează de alții, pentru noi toate meciurile sunt importante, sunt grele. Nu facem calcule, în sfârșit, e primul an în care nu facem calcule. Adică facem ca să ne fie bine și ca imagine.
Acum suntem pe primul loc, mai sunt două meciuri și noi ne urmărim interesul. Și legat de meciul cu Dinamo, să revenim în timp. Ce am zis eu când am venit la UTA în urmă cu un an? Să nu cădem la baraj cu Dinamo. De ce? Pentru că eu sunt într-o situație aparte, deloc ușoară, o să fiu înjurat. Nu e ușor pentru mine.
Dar, eu nu cred că are cineva în toată viața asta de jucător, de antrenor, să-mi reproșeze ceva. N-am participat... Și nu mă interesează de nici o echipă. Pe mine mă interesează echipa mea, pentru că am suferit mult în prima parte, am pus mult suflet, am fost și la un pas să nu mai fiu. Iar dacă Dinamo a ajuns în situația asta, înseamnă că lucrurile nu au fost făcute cum trebuie. E treaba celor de acolo, nu e treaba mea. Treaba mea e să aliniez cea mai bună formulă, să fiu inspirat la schimbări și să câștigăm cele două meciuri.
Eu n-am treabă cu nimeni, nu mă interesează, nu mai vorbiți că sunt dinamovist, nu am nicio treabă. Și la Rapid am fost atâția ani și am luat trofee, pe unde i-am prins i-am bătut, nu am nicio treabă cu nimeni", a completat Rednic.
UTA s-a despărțit de Vlad Morar deja, iar Freitas ajunge la Sepsi
UTA încheie sezonul cu mari probleme de lot. Rednic susține că nu și-a recuperat jucătorii cu probleme medicale, în afara portughezului Pedro. Astfel, Benga, Fabry, Lawrence, Stanciu și Freitas sunt accidentați.
"Marcelo (n.red Freitas) e accidentat, și-a luat bilet deja. Are opțiune, deși trebuia notificat în decembrie, până în 31 decembrie. Eu trebuie sa fac o analiză foarte bună legat de jucătorii care vor rămâne, de comportament în primul rând, ca asta contează foarte mult.
Și, după aia, de joc. Deciziile nu le iau singur, ci împreună cu conducerea, deși eu am ultimul cuvânt de spus. Nu vrem să greșim. Clar va rămâne un nucleu care a dus greul în perioada asta și încercăm să completăm cu jucători care să aducă un plus și de calitate, și de fizic, pentru că aici suferim. Am luat foarte multe goluri la faze fixe și-mi doresc un pic de talie în echipa mea. Dar nu vreau să vorbesc acum, încă avem două meciuri", a precizat Mircea Rednic, care nu-și explică cum de Freitas e dat deja în lotul lui Sepsi:
E bizar că exact în ziua în care eu am spus că nu mai rămâne Freitas, el a apărut transferat la Sepsi. La un club la care de obicei nu transpiră nimic, nu iese niciun pârț de acolo, să mă scuze fetele!
Mircea Rednic, antrenor UTA
Vlad Morar a reziliat, îi mulțumim și lui. Păcat, mi-aș fi dorit mai mult de la el, dar, nefăcând o pregătire bună, e clar că la jocuri cu intensitate a avut probleme
Mircea Rednic, antrenor UTA
{{text}}