Fotbal   •   Liga 1   •   HERMANNSTADT - POLI IAȘI

Poli Iași, victorie controversată la Sibiu: „Rușine, rușine să vă fie!” » Dinamo e ultima și doar un MIRACOL o ține în Superligă!

+64 Foto
Hermannstadt - Poli Iași, foto: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Ionuţ Iordache, Remus Dinu, Romeo Ene   —  luni, 06 mai 2024

Poli Iași a obținut o victorie de aur pe terenul lui Hermannstadt, scor 1-0, în etapa #8 din play-out-ul Superligii. Trupa lui Tony Da Silva a urcat pe locul 14, de baraj, cel puțin temporar, cu 24 de puncte. Dinamo este în acest moment pe ultimul loc din Superliga.

  • IMPORTANT: În caz de egalitate de puncte, principalul criteriu de departajare este cel al rotunjurii la intrarea în play-out. Dintre formațiile implicate în lupta pentru salvare, avantajată este FC Voluntari, singura care nu a beneficiat de acest aspect
  • Următorul criteriu este numărul de puncte din sezonul regulat. Acolo, ierarhia a fost: Poli Iași, FCU Craiova, Dinamo, FC Botoșani.

Poli Iași a îndurat un meci întreg la Sibiu pentru a pune mâna, cumva, pe o victorie vitală în lupta pentru evitarea retrogradării. Moldovenii au răpus-o pe Hermannstadt, 1-0, și păstrează șanse importante de salvare, mai ales că, în ultima etapă, în Copou vine altă echipă în vacanță, Petrolul. Dincolo, ai lui Măldărășanu încheie fără glorie play-out-ul. S-a scandat „Rușine să vă fie!” după ultimul fluier!

Cronica meciului Hermannstadt - Poli Iași, scrisă de Remus Dinu » „Cățelușii” „pitbull-ului” Tony câștigă miraculos la Sibiu, în Copou se zărește salvarea!


Meciul marilor speranțe ale Politehnicii a început în același spectru confuz care i-a însoțit pe moldoveni în ultimele săptămâni. Cu tot patosul și discursurile „pitbull-ului” Tony, e limpede că Iașiul cu greu își poate depăși condiția și că situația din play-out nu-i nici pe departe una întâmplătoare.

„Condamnată” să bată la Sibiu, Poli aproape că n-a contat în primele 20 de minute, a jucat, din motive doar de ea înțelese, pe modul economic. Fotbal cu lupa, bâlbe în defensivă, ocazii inexistente.

Poli, pe nicăieri! Ai lui Tony au jucat de parcă n-aveau cuțitul la os

Fără griji - prin Sibiu s-ar spune că și fără bani - Hermannstadt a ieșit pe teren cu ceva poftă de joc, mai ales că în tribune vegheau ceva mai mult de 3.000 de spectatori. Ceea ce-i o performanță în sine, judecând după miza minusculă pe care sibienii o aveau în această după-amiază.


Mai înzestrați, alde Iancu, Balaure sau Ianis Stoica au provocat ceva frisoane prin reduta dezlânată a Iașiului, care s-a împleticit serios la raidurile declanșate de gazde. Ianis Stoica a fost cel mai amenințător, dar Silviu Lung jr. a fost pe fază în minutul 34 și a respins în corner, după ce Todoroski luftase lamentabil și-i așezase mingea „șeptarului” sibian.

+64 Foto
foto: Ionuț Iordache (GSP)

Speranțe anulate în cabina VAR

De nicăieri și complet surprinzător la cum se jucase până atunci, Poli a găsit drumul către poartă cu puține minute înainte de pauză, când Alin Roman l-a învins pe Căbuz chirurgical, de la marginea careului. Doar că ieșenii au cedat „lanterna” numai pentru câteva clipe. VAR-ul a sesizat ofsaidul ce a prefațat golul, iar bucuria lui Poli și arsurile dinamoviștilor și oltenilor plantați în fața televizoarelor au dispărut repede.

Cu ceva adrenalină la bord, moldovenii au încheiat repriza în careul Sibiului, au mai ratat și prin Harrison, blocat in extremis la ultima fază. Tot suspansul, transferat pentru partea a doua.

Datele problemei au rămas neschimbate și după pauză. Hermannstadt a controlat jocul, a pasast mai mult, dar cam atât, în timp ce ieșenii așteptau, probabil, o minune de Paști, vreo ocazie picată de nicăieri care să aducă izbăvirea. N-a fost cazul în primele 10 minute din partea secundă, probabil cel mai slab pasaj de joc din tot meciul.

+64 Foto
foto: Ionuț Iordache (GSP)

Sfântul Bettaieb

Băgat în priză pe bancă, Tony a schimbat repede, a apelat la Buș, cândva un golgheter al primei ligi, dar degeaba, ofensiva a rămas în piuneze! Ieșenii au recurs la orice șiretlic, la plonjoane disperate în careu în speranța că vor primi cadou un penalty. N-a fost cazul, singura șansă ceva mai serioasă a fost la capul trimis peste de Itu.

Din ce în ce mai absenți, sibienii și-au pierdut cheful, le-au dat mingea și inițiativa moldovenilor. Iar „ofranda” a venit în minutul 74.

Căbuz și Oroian s-au întrecut în decizii neinspirate, ultimul a fost deposedat în condiții discutabile, la limita regulamentului, iar Bettaieb, fotbalistul ce-ar fi putut fi azi „câine roșu”, a rupt plasa cu o „ghiulea” de la mai bine de 20 de metri. Joac-o p-asta!

Lung, salvator, iar punctele merg la Iași!

Ca minunea să rămână intactă până la final, era nevoie ca ieșenii să joace fără greșeală în ultimele minute din meci. Lufturile și spațiile din defensivă au indicat contrariul, au scos la iveală fisurile care i-au dus până pe ultimul loc, doar că Silviu Lung, mulți ani portar de națională, a intervenit magistral în fața lui Ianis Stoica, la ultima ocazie majoră a gazdelor.

Fluierul final a consfințit o victorie uriașă pentru Poli, abia a doua din play-out, și un culoar favorabil pentru ea înaintea luptei de gherilă care se va da în ultima etapă.

Hermannstadt: Căbuz 4 - Butean 5, Ionuț Stoica 5, V. Găman 5, Opruț 4 ('84 Jipa) - Ianis Stoica 6, Mino Sota 5 ('46 D. Iancu 5), A. Murgia 5, S. Balaure 6 ('73 Oroian 4) - C. Neguț 5 ('72 Fonseca 4), G. Iancu 4 ('46 Paraschiv 4)

Antrenor: Marius Măldărășanu 4

Poli Iași: S. Lung 8 - T. Todoroski 6, F. Ilie 6, N. Samayoa 6, R. Ispas 6 - A. Roman 6 ('88 Bouhenna), J. Marchioni 5, C. Itu 6 ('70 Jatoba 5), S. Stefanovici 6 - S. Harrison 6 ('56 Buș), A. Bettaieb 7 ('88 Allanzinho)

Antrenor: Tony da Silva 6

Arbitru: Ionuț Coza - 6 / Asistenți: Marius Badea - 6, Adrian Popescu - 5

FINAL » Hermannstadt - Poli Iași 0-1

  • A marcat A. Bettaieb (74)
  • Reușita lui Alin Roman din minutul 41 a fost anulată din cauza unui ofsaid.
  • Pentru statistici, click AICI
  • 3.219 spectatori au fost prezenți (cifră oficială)

Înaintea golului, sibienii au cerut un fault. Consideră că Oroian a fost deposedat neregulamentar de Roman. Reluările au arătat un contact. „Centralul” Ionuț Coza a considerat căderea mult prea teatrală. Nu a intervenit nici Cătălin Popa, din camera VAR.

Momentul în care Oroian pierde mingea în fața lui Roman / FOTO: Captură TV @Digi Sport 1

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Hermannstadt - Poli Iași

+64 Foto
foto: Ionuț Iordache (GSP)

VIDEO. Hermannstadt - Poli Iași » Fanii sibieni își susțin echipa necondiționat

Hermannstadt - Poli Iași, echipe de start

Hermannstadt (4-4-2): Căbuz - R. Opruț, Ionuț Stoica, V. Găman, M. Butean - Balaure, Mino Sota, A. Murgia, Ianis Stoica - C. Neguț, G. Iancu

Rezerve: Muțiu, I. Pop, Medina, Bejan, Antoche, Dragoș Iancu, Biceanu, D. Paraschiv, A. Oroian, Jipa, K. Ciubotaru, Fonseca

Absenți: -

Antrenor: Marius Măldărășanu

Poli (4-4-2): S. Lung - T. Todoroski, F. Ilie, N. Samayoa, R. Ispas - A. Roman, J. Marchioni, C. Itu, S. Stefanovici - S. Harrison, A. Bettaieb

Rezerve: Ailenei, Niga, Katanec, Bouhenna, Martac, Jatoba, Saghiri, V. Mota, A. Gheorghiță, Kabran, S. Buș, A. Ciobanu

Absent: L. Mihai (accidentat)

Antrenor: Tony da Silva

Stadion: Municipal, Sibiu

Arbitru: Ionuț Coza / Asistenți: Marius Badea și Adrian Popescu

Arbitru VAR: Cătălin Popa / Arbitru AVAR: Ionel Dumitru

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.