CSM București a fost eliminată de Metz în „sferturi” și a ratat calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin. După 27-24 în turul de la București, franțuzoaicele s-au impus și în retur, 29-23.
Cronică de Luminița Paul
Meciul de totul sau nimic al lui CSM în această ediție a Ligii Campionilor, cel în care singura variantă pentru a ajunge în Final Four era victoria la 4 goluri, după un 24-27 dezamăgitor la București săptămâna trecută. Unul disputat pe terenul celor de la Metz, cu sabia deasupra capului, și pe care gazdele l-au început iute, la intimidare, legând câteva acțiuni rapide și punând distanță și mai mare pe tabelă, 4-1.
Ingstad a marcat primul gol al campioanei României, apoi efortul echipei române de a remonta s-a văzut până la urmă pe tabelă, 5-5 cu pătrunderile lui Zaadi și o bombă a lui Neagu.
Metz s-a distanțat încă o dată, venind apoi minute bune în care a intrat în joc excelent portarul Laura Glauser, intervențiile ei excelente, de reflex, menținând-o pe CSM pe o linie de plutire subțire, fragilă.
Alte minute fierbinți, încurcate, după aruncări de la 7 metri ratate, Arntzen preia responsabilitatea și marchează de două ori, iar extremele lui CSM ajung să modifice tabela pentru prima dată abia în minutele 22 și 23, întâi Gutierrez, apoi Oestergaard.
Cum ajunge CSM la același nivel cu adversara, 10-10 și 11-11, cum reacționează gazdele și trec în față, chiar dacă pivotul Bouktit și portarul Sako, cele care au strălucit la București, nu mai au aceeași contribuție. Interul dreapta Louise Burgaard preia însă rolul de gură de tun, cu 6 goluri.
Se apropie ultimele minute ale primei reprize și Final Four rămâne tot departe, dar Omoregie, cu o boltă superbă în ultimele secunde, păstrează vie speranța, 15-14 pentru Metz.
Partea a doua a început cu reușita lui Gutierrez pentru 15-15, însă acul discului revine la aceeași melodie: din nou pune Metz distanță, iar golul superb, cu spatele la poartă, al lui Neagu, trece aproape neobservat. Arntzen ratează pentru prima dată de la 7 metri în minutul 41 într-un meci în care Glauser apără foarte bine, dar atacul campioanei României suferă, sângerează, gâfâie. Și Metz, cu destule erori în dreptul său, fără să strălucească în mod deosebit, își ține adversara departe.
Așa se ajunge la o diferență de patru lungimi, apoi 5, în minutul 49. Neagu intervine la finalul timeout-ului cerut de Adi Vasile și strigă: „Poate nu ne calificăm, dar nu merităm acest scor!". Și vine imediat golul lui Oestergaard. E nevoie de un miracol, iar jucătoarele de la CSM, indiferent dacă mai cred sau nu în el, măcar atacă poarta cu un plus de decizie. Pentru scurt timp.
CSM pierde din nou în fața echipei franceze, cu o diferență și mai mare decât la București, și rămâne pentru încă un sezon în afara Final Four. Dezamăgire, deziluzie sau dezastru, rămâne să aleagă fiecare ce i se pare potrivit după 23-29 în deplasare și 47-56 la general.
Marcatoare pentru CSM: Neagu 6, Arntzen 3, Omoregie 3, Zaadi 3, Oestergaard 3, Ingstad 3, Gutierrez 2
9 mingidin 37 de aruncări a parat Laura Glauser, 24,32% eficiență, în timp ce Hatadou Sako a intrat treptat în meci și a ajuns la 10 din 32, 31,25% eficiență
Final. Metz - CSM București 29-23
Repriza II
- min. 30: Final. 29-23 pentru Metz
- min. 26: Metz are avans de 6 goluri, 28-22. Fanii sunt în picioare și cântă, sărbătorind calificarea în Final 4
- min. 20: Mai sunt 10 minute, iar Metz conduce la 5 goluri, 24-19
- min. 15: La jumătatea reprizei, Metz conduce la trei goluri, 21-18, și se îndreaptă spre calificare
- min. 9: Metz se duce la 3 goluri, 19-16
- min. 6: Neagu reduce din diferență, 17-16, marcând spectaculos. A fost golul 100 pentru Cristina în acest sezon al Ligii
- min. 3: Metz începe tare și se duce la două goluri, 17-15
- min. 1: A început repriza secundă
Repriza I
- min: 30: Pauză! 15-14 pentru Metz
- min.27: CSM e în urmă, cu un gol, 14-13
- min. 23: Cu 7 minute rămase din prima repriză, CMS egalează prin Gutierrez. 10-10
- min. 19: CSM București s-a apropiat la un gol: 8-7 pentru Metz
- min.15: Minute complicate pentru CSM București, care ratează foarte mult. Metz are un avans de 3 goluri, 8-5, iar CSM e în inferioritate numerică
- min. 13: Metz are din nou un avans de două goluri, 7-5
- min, 10: CSM egalează! Cristina Neagu face 5-5
- min. 10: Metz ratează o aruncare de la 7 m prin Jorgensen. Conduce 5-4
- min. 6: Cristina Neagu ratează o aruncare de la 7 m
- min. 6: Șansă ratate de „tigroaice”. CSM a jucat două minute în superioritate numerică, dar nu a marcat niciun gol. E 4-2 pentru Metz în continuare
- min. 4: Neagu marchează primul gol din meci, 4-2
- min. 3: Metz începe tare, în timp ce CSM greșește și ratează mult. E 4-1
- min.1: Start în meci. Metz are primul atac și marchează
{{text}}