Momentele de reculegere din Premier League sunt cele mai solemne și mai emoționante momente de reculegere din lume. Nu doar de pe stadioane.
Indiferent că e tăcerea asurzitoare care se lasă în jurul a zeci de mii de oameni, fie că sunt aplauzele lor furtunoase, clipele de doliu reflectă în fotbalul englez ceea ce simte societatea.
Fără huiduituri, fără glume, fără înjurături sau batjocuri. Așa cum ți-e teamă că se va întâmpla de câte ori un astfel de moment are loc în țări precum Italia, unde există cel puțin cineva care nu-și poate reprima un „vaffanculo”, sau în România, unde știe toată lumea ce expresii și atitudini pot răzbate din tribune.
Fanii cluburilor engleze de fotbal știu când să facă gălăgie și știu când să tacă. O calitate de aur, atât la nivel individual, cât și la nivelul întregii societăți.
Sâmbătă, în minutul 14 al meciului pe care Arsenal l-a câștigat în fața lui Bournemouth, meciul s-a oprit, iar cei din tribune, de pe teren și de pe băncile de rezerve au aplaudat un fan.
Fanul acela se numea Daniel Anjorin, avea 14 ani și a murit la începutul acestei săptămâni, omorât de un nebun cu o sabie în mână. Iar comunitatea echipei sale de suflet i-a sărbătorit scurta existență cum a știut mai bine - umplând unul dintre cele mai faimoase stadioane cu amintirea sa.
Dincolo de emoția copleșitoare a momentului, spectatorii de pe stadioanele din Premier League, dar și din ligile inferioare, cunosc valoarea empatiei, a uniunii care trece dincolo de antagonismul conținut de un eveniment sportiv, a forței ce se dezvoltă din aplauzele unor oameni care împărtășeșc o pasiune - o forță care consolează, dar care poate deveni și amenințătoare.
Clipele de reculegere din fotbalul englez impresionează de fiecare dată prin emoția cu care molipsesc lumea
Din acest punct de vedere, arenele de fotbal din Anglia devin (sau rămân), încet-încet, niște insule ale respectului și ale înțelegerii, într-o lume în care toleranța a fost cândva foarte sus, sus, iar apoi a început să plonjeze din nou în abisuri, din cauza unor mecanisme de care stadioanelor de-acolo, din fericire, nu le pasă.
La fiecare moment de reculegere din Premier League, oamenii de pretutindeni ar trebui să-și amintească niște lucruri ușor de îndeplinit.
Că e suficient să-ți exprimi solidaritatea și compasiunea cu modestie, fără să ieși în evidență. Că violența nu atrage întotdeauna violență.
Că nu doar luciul civilizației, ci și profunzimea ei sunt date de gesturi mici, repetitive, a căror valoare vine din respectul față de cel de lângă tine, mai ales dacă sunteți uniți de pasiunea pentru fotbal - un alt lucru mic pe acest pământ în comparație cu viața unui copil de 14 ani.
Minutul în care timpul de joc a încremenit ieri pe Emirates te zguduie chiar și atunci când îl revezi pe Youtube, a doua zi. E un soi de căldură care se revarsă din aplauzele fanilor, care însoțește tristețea și greutatea momentului.
În lupta pentru titlul din Premier League, la care Arsenal nu a renunțat deocamdată, suporterii săi au arătat că știu ce înseamnă viața și moartea. Că știu să le separe și să le reunească.
{{text}}