Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

A doua veste bună a zilei pentru FCSB: „Poate să joace împotriva Craiovei”

MM Stoica/ foto: Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  duminică, 05 mai 2024

După ce a anunțat că Mihai Pintilii va putea da indicații de pe bancă din sezonul viitor, MM Stoica le-a mai dat o veste mare suporterilor de la FCSB.

Președintele Consiliului de Administrație de la FCSB a anunțat că Vlad Chiricheș va face deplasarea cu echipa la Craiova, pentru meciul cu Universitatea. El s-a accidentat la mână în meciul cu Rapid din etapa #5 din play-off, scor 2-2. Universitatea Craiova - FCSB are loc luni, de la ora 21:00.

Astfel, Chiricheș ar mai putea bifa 3 partide în acest final de sezon și ar putea fi o variantă și pentru naționala României la EURO 2024.

MM Stoica: „Chiricheș poate să joace împotriva Craiovei”


„Chiricheş face deplasarea. Poate să joace la Craiova. A doua zi după ce s-a operat, el se juca chiar cu mingea. El vrea să fie lângă băieţi. Nu ştiu dacă va juca la Craiova, dar vrea să fie acolo. Probabil că va juca ultimele două meciuri”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

Chiricheș are 11 partide în acest sezon de Superliga, 7 în sezonul regulat și 4 în play-off.

Mihai Pintilii va putea da indicații la FCSB

Mihai Pintilii a urmat cursuri de antrenor în Republica Moldova. În vara acestui an va obține Licența A. În aceeași perioadă va intra în posesia carnetului de antrenor. Cele două documente îi vor permite să ocupe postul de antrenor secund în Superligă.


„Cuplul ăsta care s-a cimentat la noi e special. Pintilii intră în legalitate, va putea să dea şi indicaţii fără să stârnească un haos total. Cred că de la Supercupă. Pinti îi ceartă, Elias îi calmează (n.r. - râde)”, a precizat MM Stoica la Orange Sport.

VIDEO. Elias Charalambous a anunțat obiectivul FCSB pentru restul sezonului: „Vrem să-l facem golgheter pe Coman”

Citește și alte știri din Superliga:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.