Liga 1

Lui Șucu i-a revenit zâmbetul » Cu cine a apărut în Gruia, înainte de CFR Cluj - Rapid

+10 Foto
Dan Șucu, alături de fiul lui înainte de CFR Cluj - Rapid

Articol de Ionuţ Iordache, Adrian Duţă  —  Sunday, 05 May 2024

Dan Șucu, acționarul majoritar de la Rapid, a apărut zâmbitor înainte de meciul cu CFR Cluj din Gruia.

Omul de afaceri a făcut deplasarea la Cluj pentru a urmări partida de pe stadion, chiar în ziua de Paști. L-a luat cu el pe Dan Matei Șucu, fiul lui cel mare, fundaș central la tineretul Rapidului.

Acționarul Rapidului a fost zâmbitor și a făcut poze cu fanii CFR-ului care i-au cerut câte o fotografie, momente surprinse de fotoreporterul GSP Ionuț Iordache.

Dan Șucu, înainte de CFR Cluj - Rapid

+10 Foto
Dan Șucu, înainte de CFR Cluj - Rapid/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Șucu a făcut deplasarea la Cluj, spre deosebire de galeria Rapidului, care a decis să boicoteze duelul din Gruia. Șucu a venit fără bodyguarzii care l-au însoțit în Giulești după meciul pierdut cu Universitatea Craiova, din etapa trecută.

Giuleștenii nu au câștigat în primele 7 etape din play-off, au obținut o remiză și au pierdut 6 meciuri.

Omul de afaceri care deține majoritatea acțiunilor la clubul din Giulești e ocupat în acest final de sezon. I-a solicitat lui Șumudică să nu se mai autopropună la Rapid și încearcă să îl convingă pe Mircea Lucescu să preia echipa din vară.

Dan Șucu așteaptă răspunsul lui Mircea Lucescu: „Lucrăm doar la aducerea lui la Rapid. Sunt optimist”

„Prioritatea mea și a Rapidului în aceste zile este Mircea Lucescu. Lucrăm doar la asta! Orice altceva poate să mai aștepte. Orice alte păreri pro sau contra, la fel, pot să mai aștepte.

Îl dorim pe Mircea Lucescu antrenor, manager general, după modelul fotbalului profesionist. Cum e în alte campionate puternice, să zicem Premier League.

Dacă va accepta, la dânsul va fi toată partea tehnică, sportivă. Eu sunt optimist. Săptămâna următoare am putea avea un răspuns. Poate s-a săturat și domnia sa de echipe la mii de kilometri și rămâne acasă, aici, la Rapid.

Știe că avem un proiect foarte serios pe termen lung, așa cum îi place unui mare profesionist cum este Mircea Lucescu. Încercăm pe toate căile să-l convingem să ni se alăture.

Ar însemna o garanție a performanței, o garanție că la Rapid se dorește ceva cu adevărat mare pe măsura dragostei și ambiției fanilor noștri”, a declarat Dan Șucu, pentru fanatik.

VIDEO. RAPID - CSU CRAIOVA 1-2 » Dan Șucu cu șase bodyguarzi după el. N-a scos niciun cuvânt

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.