Fotbal   •   Liga 1   •   UNIVERSITATEA CRAIOVA - FCSB 2-0

Andrei Ivan a dezvăluit cum l-a ajutat noul antrenor al Universității: „Gâlcă știe”

+58 Foto
Andrei Ivan / Foto: GSP.ro

Articol de Emanoil Ursache   —  luni, 06 mai 2024

Andrei Ivan (27 de ani), marcatorul golului al 2-lea din CS Universitatea Craiova - FCSB, 2-0, a vorbit la finalul partidei despre impactul pe care îl are Constantin Gâlcă, noul antrenor al oltenilor, asupra evoluțiilor sale.

Andrei Ivan pare că și-a revenit la cea mai bună formă a sa în începutul de mandat al lui Gâlcă la echipa din Craiova. Ivan a marcat 3 goluri în ultimele 4 meciuri din play-off ale juveților.

Purtătorul tricoului cu numărul 9 din tabăra alb-albaștrilor a dezvăluit că Gâlcă știe cum să îi ofere încredere, din moment ce îl cunoaște încă din perioada junioratului.

+58 Foto
Universitatea Craiova - FCSB/ foto: Ionuț Iordache (GSP)

Cum l-a ajutat Costel Gâlcă pe Andrei Ivan să își revină

„Sunt foarte bucuros că am luat cele 3 puncte, în primul rând. Trebuie să ne menținem pe locul doi. Sunt bucuros și pentru că am marcat.

Știe cum să vorbească cu mine, să îmi dea încredere (n.r.- Constantin Gâlcă). Și Vlădoiu mi-a dat o pasă foarte bună. M-am gândit să pun piciorul la minge, nici nu am văzut cum a intrat în poartă.

Pentru noi a fost presiunea mai mare, pentru că trebuia să câștigăm. Cei de la FCSB sunt deja campioni, nu cred că au avut o presiune. Important este că am câștigat.


Nu am știut să gestionăm anumite meciuri și ne-a costat. Un meci foarte greu la Constanța, unde nu am câștigat de multe ori și trebuie să câștigăm”, a declarat Andrei Ivan, la finalul partidei, la Digi Sport Special.

Universitatea Craiova a câștigat cu FCSB, scor 2-0, în etapa #8 din play-off-ul Superligii. E prima victorie a juveților împotriva bucureștenilor în acest sezon, după 3 înfrângeri și un golaveraj 0-8. Golurile partidei au fost marcate de către Silva (4') și Ivan (71').

VIDEO. Spectacol pe stadion la Universitatea Craiova - FCSB

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.