Universitatea Craiova - FCSB 2-0. Octavian Popescu (21 de ani), jucătorul oaspeților, a oferit o declarație neașteptată la finalul partidei de pe „Oblemenco”. Mijlocașul a fost înlocuit în minutul 76 de Eduard Radaslavescu (19 ani) și a anunțat ce va urma pentru el în următoarea perioadă.
Popescu a explicat faptul că echipa sa își propusese să termine play-off-ul neînvinsă, dar a făcut și un anunț surprinzător. El a precizat că a avut o mică accidentare în ultimul an la gleznă și va trebui să se opereze, astfel va lipsi aproape două luni de pe teren.
Octavian Popescu, după Craiova - FCSB 2-0: „În ultimul an am jucat cu problema asta”
„A fost un meci bun, din păcate l-am pierdut. Aveam un plan să nu pierdem niciun meci în play-off, din păcate a venit și înfrângerea. La finalizare am avut o fază pe care am tratat-o superficial. Cred că tot meciul am fost în jumătatea lor, am făcut presing, dar au fost mai buni la finalizare.
Eu în ultimul an am jucat cu o problemă la gleznă, trebuie să fac o operație. Va dura recuperarea o lună jumătate, maximum două. Nu sunt în pericol să ratez preliminariile din cupele europene.
La meciul cu CFR cred că o să fie un spectacol cum nu s-a mai văzut în ultimii ani în România. Suntem serioși, nu ne vopsim în cap! (n.r. râde)”, a declarat Popescu, la Orange Sport.
Practic, meciul a început de la 1-0 pentru Craiova. Apoi am dominat meciul și am avut câteva ocazii. Când nu marchezi, există posibilitatea să iei. Craiova a marcat al doilea gol și a încheiat meciul. V-am zis că vom fi serioși, nu am ce să le reproșez jucătorilor după acest meci.
Acum ne gândim la meciul cu CFR Cluj, vrem să ne facem fanii fericiți la ultimul meci acasă. Nu ne place când pierdem. Chiar dacă am câștigat titlul, doare înfrângerea. Lumea spune că nu vom trata serios meciurile, dar i-ați văzut pe băieți, au fost serioși.
- Elias Charalambous, antrenorul FCSB-ului, după eșecul cu Craiova
{{text}}