Tahiti, insulă din Polinezia franceză, în inima Oceanului Pacific, cu capitala în orășelul pitoresc Papeete, va găzdui întrecerile de surfing ale Jocurilor Olimpice de la Paris 2024.
Locul de acolo dedicat aventurierilor cu placa de surfing se numește Teahupo’o și este considerat unul cu valuri impunătoare, care testează cel mai mult viteza pe apă a sportivilor.
Conflict între organizatorii de la Paris și localnici
Totodată, localnicii spun că pentru ei este o oază de liniște din care ei își iau zilnic hrana - o lagună în care apa este limpede precum cristalul și unde familiile se relaxează, înotând și admirând recifurile de corali și fauna acvatică spactaculoasă.
Între Paris și Tahiti sunt 15.075 de kilometri și o mulțime de voci care spun că e o idee proastă să programezi cele cinci zile de concurs olimpic de surfing la capătul lumii, oricât de frumoase ar fi peisajele din Pacific.
Comitetul de Organizare a JO de la Paris va instala o structură de metal de 150 de metri pătrați în mijlocul recifului - un turn de unde competiția va fi arbitrată. Asta implică peste 130 de găuri în recif, pentru turnarea unei fundații de beton.
Turnul va rămâne acolo și după terminarea celor cinci zile de concurs, iar prezența sa va distruge iremediabil reciful și va dăuna grav ecosistemului local oceanic.
Concursul de surfing din Tahiti poate fi începutul unui mic dezastru ecologic
Biologul marin Ajit Subramaniam, care lucrează la Columbia Climate School’s Lamont-Doherty Earth Observatory, a explicat că reciful de corali crește cam un centimtru pe an, ceea ce va însemna că „plantarea de noi corali va dura și mai mult, pentru că această intervenție va amâna orice acțiune de acest gen, din cauza construcției”.
El este printre numeroșii specialiști care se întreabă de ce organizatorii JO au decis să strice echilibrul unui astfel de ecosistem, și așa fragil.
Carly Kenkel, profesor asistent de biologie marină la University of Southern California, crede că ridicarea turnului presupune scoaterea unei cantități importante de coral de sub apă, aducând cu sine daune importante mediului înconjurător.
O parte dintre acești corali vii, care provin din 24 de specii diferite, vor fi relocați, dar mai sunt doar câteva luni până la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice (26 iulie-11 august) și planurile care privesc mutarea lor reprezintă o sarcină dificilă.
Estimările spun că ecosistemul din Tahiti va suferi pierderi de 1,3 milioane de dolari în urma construcției turnului.
Micul dezastru ecologic din Tahiti vine în ciuda declarațiilor Comitetului de Organizare de la Paris, care susținea că are grijă de mediu, că merge foarte mult pe măsuri sustenabile și că vrea să înjumătățească emisiile nocive din oraș.
Francezii mai spun că, pentru găzduirea competițiilor olimpice, vor folosi în proporție de 95 la sută locuri de desfășurare deja existente sau temporare, ca să nu strice mediul prin construcții noi. Acesta este motivul pentru care cei care trăiesc în Tahiti nu înțeleg de ce tocmai colțul lor îndepărtat de lume trebuie să plătească tributul invaziei poluării.
Activiștii de mediu spun că, an de an, Olimpiadele promit să devină niște evenimente din ce în ce mai responsabile față de natură, dar se întâmplă, de fiecare dată, exact opusul.
Asta pentru că, în primul rând, sportivii, oficialii și fanii zboară la locul de desfășurare al competiției din toate colțurile lumii, consumând mari rezerve de energie.
Deși nu aceasta este principala plângere a localnicilor din Tahiti, ci faptul că mediul le este cotropit și tradiția încălcată. Ei spun că prima regulă prin care își ocrotesc locurile spectaculoase și sălbatice este că, mai înainte de orice, nu intervin asupra lor, stricându-le.
Melbourne-Stockholm și Moscova-Tallinn - alte curiozități geografice din cadrul aceleiași Olimpiade
În istoria Jocurilor Olimpice, nu este pentru prima dată când unele probe se desfășoară în cu totul alt loc față de orașul-gazdă oficial al competiției.
În 1956, Olimpiada a fost organizată la Melbourne (Australia), dar probele de echitație s-au desfășurat la... Stockholm. Coincidență sau nu, distanța e cam tot aceeași cu cea dintre Paris și Tahiti - 15.589 de kilometri.
Acest lucru s-a întâmplat pentru că Australia avea niște reguli foarte stricte privind carantina cailor intrați în țară din alte colțuri ale lumii, prevăzând că animalele ar fi trebuit să ajungă la Antipozi cu șase luni înainte de concursul olimpic.
În 1956, nu numai emisferele Pământului au găzduit în paralel evenimentele Jocurilor Olimpice, ci și anotimpurile.
Concursurile ecvestre de la Stockholm au avut loc în iunie, iar restul competițiilor de la Melbourne în lunile noiembrie și decembrie (final de primăvară și început de vară în Australia).
La Olimpiada de la Moscova, în 1980, concursul de yachting s-a desfășurat la Tallinn, în Centrul Olimpic de Yachting Pirita, construit special pentru eveniment.
Aici, distanța era de ”numai” 1.032 de kilometri. În plus, la vremea respectivă, Estonia, a cărei capitală este orașul Tallinn, făcea parte din fosta Uniune a Republicilor Sovietice Socialiste.
{{text}}