Paul Pogba (31 de ani) a aflat sursa pentru creșterea anormală a testosteronului depistată la un test doping, din cauza căreia a fost suspendat 4 ani. Mijlocașul francez a făcut recurs la Tribunalul de Arbitraj Sportiv și susține că un doctor renumit de la „10X Health Systems” i-a prescris pastilele pentru tratarea unei deficiențe.
Paul Pogba încearcă să obțină o reducere sau o anulare a suspendării de patru ani, dictată împotriva sa de Agenția Antidoping din Italia, după ce mijlocașul francez a testat pozitiv la DHEA. O substanță interzisă care stimulează producția de testosteron.
Conform Daily Mail, starul lui Juventus își va construi apărarea în recursul înaintat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne pe faptul că a luat, de bună-credință, niște pastile prescrise de un faimos doctor pe probleme de „welness" al unei companii americane, 10X Heatlh Systems.
A mers pe mâna unor specialiști în „welness”
Gary Brecka, guru mondial în industria îngrijirii sănătății, și Carrie Carda, medic de specialitate al firmei cu trei centre în Florida și altul în Beverly Hills, California, i-au recomandat lui Pogba niște pastile, după ce au descoperit anumite deficiențe în corpul fotbalistului. Carrie Carda a fost cea care i-a dat rețetă pentru un tratament care s-a transformat într-un doping.
Și David Beckham i-a făcut reclamă lui Gary Brecka, recunoscut ca un guru mondial în domeniul sănătății / Foto: InstagramAșa vor să explice avocații angajați de campionul mondial din 2018 că s-a ajuns ca Pogba să aibă o probă pozitivă la controlul făcut pe 20 august 2023, după chiar primul meci din acest sezon, 3-0 cu Udinese, în care a fost rezervă neutilizată. Cum și proba B a confirmat dopingul, fotbalistul de 31 de ani a primit o pedeapsă exemplară.
Flacoane semnate cu „prescris de Carrie Carda"
Aflat în aceste condiții în mare pericol de a-și încheia cariera, Paul va prezenta în apărarea sa și dovezi că Gary Brecka a mai lucrat și cu alte celebrități, existând poze făcute cu David Beckham, Cristiano Ronaldo, Puff Daddy și Kendall Jenner.
De asemenea, scrie aceeași sursă, este de notorietate colaborarea acestuia cu staruri din NFL și UFC, dar și cu alți sportivi din Statele Unite, care l-au recomandat ca un „guru pentru buna sănătate a celebrităților". „S-a ajuns la concluzia că cel puțin unul dintre flacoanele de pastile primite de Pogba poartă pe etichetă mențiunea <Prescris de Carrie Carda>". Contactați de reporterii DM, reprezentanții firmei americane au refuzat să facă vreun comentariu.
Simona Halep a dat vina pe fizioterapeută
În decembrie 2023, Agenția Națională Antidoping din Italia i-a propus taberei lui Pogba un acord, dar fotbalistul și avocații lui au refuzat. Iar procesul a ajuns în mâinile judecătorilor, care au dictat 4 ani de suspendare, pedeapsa standard în astfel de cazuri, care poate fi însă redusă în condițiile în care sportivul demonstrează că dopajul său nu a fost intenționat.
În cazul Simonei Halep, sancțiunea inițială de 4 ani a fost dată de ITIA (Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis). În motivație scria că suplimentul contaminat pe care jucătoarea de tenis română a dat vina pentru testul pozitiv i-a fost recomandat de fizioterapeuta Candice Gohier de la Academia Mouratoglou:
„Halep susține că prezența roxadustatului (n.r. - substanța interzisă) în organismul ei a fost cauzată de o contaminare cu un supliment de colagen pe care l-a folosit în finalul lunii august 2022, despre care spune că nu ar fi putut fi suspectat în mod rezonabil de ea sau oricine din echipa ei". La recursul făcut la TAS, sportiva noastră a obținut reducerea suspendării la 9 luni!
{{text}}