Sporturi   •   Handbal   •   LIGA CAMPIONILOR

Metz, călăul lui CSM București, o va înfrunta pe Bietigheim în Final 4-ul Ligii Campionilor

Pivotul francez Sarah Bouktit în meciul CSM București - Metz, Foto: Cristi Preda (GSP.ro)

Articol de Luminița Paul   —  marți, 07 mai 2024

Tragerea la sorți a semifinalelor din competiția supremă europeană, la feminin și la masculin, a avut loc la Viena, rezultând următoarele meciuri: Esbjerg – Gyor și Metz – Bietigheim, respectiv Magdeburg – Aalborg și Barcelona – THW Kiel.

La sediul din Viena al Federației Europene de Handbal a avut loc tragerea la sorți a semifinalelor, atât la feminin, cât și la masculin, din cadrul Ligii Campionilor.

Final Four-ul feminin va fi găzduit de Budapesta pe 1 și 2 iunie, iar bilele din urnă le-au pus față în față în prima semifinală pe cele două echipe care au fost prezente și anul trecut în ultima fază a competiției, Team Esbjerg și Gyor.

În 2023, Gyor a învins-o pe Esbjerg, 28-27, în meciul pentru locul 3. Sezonul acesta, danezele speră să-și îmbunătățească bilanțul din etapa finală a Ligii, acolo unde se vor afla la a patra participare, ultimele trei consecutive, dar fără succes până acum.


Gyor, în schimb, e obișnuită cu succesul și vânează al șaselea trofeu. Până acum, a ratat o singură dată prezența în Final 4, iar în 2024 vine după ce a eliminat-o în „sferturi” pe tripla campioană Vipers, aflată într-o perioadă nefericită.

Metz caută prima victorie în semifinale

În a doua semifinală se vor înfrunta cele două echipe care poate erau cotate cu mai puține șanse la startul competiției, în toamna trecută. Metz, care a zdrobit-o pe CSM București în sferturile de finală atât acasă, cât și în deplasare, se află la a treia prezență în Final 4. Până acum, nu a reușit să câștige în semifinale, în 2019 și 2022.

În ce o privește pe Bietigheim, performanța sa este uriașă și neașteptată. Echipa germană a eliminat-o pe Odense în „sferturi”, atingând Final Four în premieră și, mai mult decât atât, devenind primul team din țara sa care ajunge între primele 4 în Liga Campionilor la feminin din 1995 încoace, de la Walle Bremen.


Semifinale de foc la masculin

În competiția masculină, faza finală va avea loc la Koln, pe 8 și 9 iunie.

SC Magdeburg, deținătoarea titlului, după victoria asupra lui Kielce de anul trecut, are nevoie să treacă întâi de Barcelona într-o semifinală blockbuster pentru a încerca să repete isprava.

Barca, în căutarea triumfului cu numărul trei din ultimele patru ediții și al 11-lea în total, a eliminat-o pe PSG în „sferturi”, cu victorii în ambele manșe.

THW Kiel caută primul trofeu din 2020 încoace, după o calificare curajoasă, revenind de la -9 cu Montpellier în faza anterioară. Nemții se vor ciocni de Aalborg, care e eliminat-o pe Veszprem și care a disputat finala în 2021, la prima prezență între primele 4.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.