Impresarul Florin Manea a dezvăluit că Standard Liege și Trabzonspor s-au pus de acord asupra transferului lui Denis Drăguș.
Standard Liege și Trabzonspor erau de mai multă vreme în discuții cu privire la Denis Drăguș. Iar acum, potrivit impresarului Florin Manea, au bătut în sfârșit palma. Astfel că internaționalul român, împrumutat de belgieni lui Gaziantep, în acest sezon, va evolua începând din vară la Trabzon.
Florin Manea: „Există un acord în ceea ce privește datele contractului lui Denis Drăguș”
„Cluburile s-au înțeles. De asemenea, există un acord în ceea ce privește datele contractului lui Denis. Deocamdată, însă, el vrea să fie focusat sută la sută pe finalul campionatului și să o ajute pe Gaziantep să evite retrogradarea.
M-a rugat să nici nu-i mai spun alte detalii momentan, până nu se termină sezonul", a spus Manea, conform sportpesurse.ro. Prețul transferului ar fi de 1,9 milioane de euro, potrivit aceleiași surse.
Denis Drăguș ar urma să încaseze 1,5 milioane de euro pe an la Trabzonspor
Iar Drăguș ar urma să încaseze la noua sa echipă un salariu de 1,5 milioane de euro, aproape triplu de cât câștigă în prezent. Alături de Florin Niță, Alexandru Maxim și Deian Sorescu, atacantul se bate acum cu Gaziantep să evite retrogradarea. Echipa se află momentan pe locul 17, al patrulea din coadă, retrogradabil.
El a bifat 30 de meciuri la Gaziantep, în Superlig, pentru care a marcat 12 goluri și a dat două assisturi. Are și 6 partide la Standard Liege, în debutul sezonului. Însă n-a înscris decât o singură dată.
Al doilea transfer de marcă realizat de Florin Manea în 2024
În ceea ce-l privește pe Florin Manea, acesta este al doilea transfer de marcă pe care-l realizează în în 2024, în decursul a 4 luni. Mai întâi a dat lovitura cu Radu Drăgușin, pe care l-a dus de la Genoa în Premier League, la Tottenham.
Drăgușin a costat-o pe Tottenham 26 de milioane de euro plus bonusuri ce pot ajunge la 31 de milioane. Fundașul naționalei a semnat cu englezii un acord pe șase ani și jumătate.
{{text}}