International   •   Liga Campionilor   •   CALIFICARE

Un scenariu incredibil prinde contur după calificarea Borussiei în finală: nemții pot da 6 echipe în viitorul sezon al Ligii Campionilor!

Borussia Dortmund a învins-o tur-retur pe PSG // foto: Guliver/gettyimages

Articol de Daniel Grigore   —  miercuri, 08 mai 2024

Borussia Dortmund s-a impus tur-retur cu PSG, de fiecare dată cu 1-0, și s-a calificat astfel în finala Champions League, unde va da piept cu învingătoarea „dublei” Real Madrid - Bayern Munchen, 2-2 în tur. Scenariul în care Germania va trimite 6 echipe în proximul sezon al Ligii Campionilor prinde contur!

Pe plan intern, Borussia Dortmund nu a reușit un sezon deosebit. În campionat, elevii lui Edin Terzic ocupă locul 5 și nu pot încheia stagiunea mai sus de locul 4. În Cupă, galben-negrii au fost eliminați devreme, încă din faza optimilor.

Parcursul european fantastic a salvat sezonul Borussiei. BVB s-a calificat în finala Champions League după ce a trecut în dublă manșă de PSV, Atletico Madrid și PSG.

Un scenariu incredibil prinde contur după calificarea Borussiei Dortmund în finala Champions League


Cu Dortmund în finala Champions League, un scenariu aparte prinde contur. Germania ar putea trimite 6 echipe în viitorul sezon al Ligii Campionilor!

Pentru ca asta să se întâmple, este nevoie ca Borussia să termine campionatul pe locul 5 și să câștige Champions League. În acest caz, locul 6 din Bundesliga, cel mai probabil Eintracht Frankfurt, s-ar califica de asemenea în principala competiție intercluburi la nivel european.

Practic, Dortmund ar obține biletele pentru următoarea ediție de Champions League din postura de deținătoare a trofeului, iar TOP 4 din Bundesliga s-ar califica grație pozițiilor din campionat. Locul suplimentar de Champions League ar merge la următoarea echipă după Dortmund, adică locul 6, pe care momentan îl ocupă Eintracht Frankfurt.

Loc suplimentar în Champions League pentru Bundesliga și Serie A


În orice caz, Bundesliga va trimite sigur 5 echipe în viitorul sezon de Champions League, primul în noul format extins. UEFA a păstrat câte un loc suplimentar pentru cele două ligi cu cel mai bun coeficient european în acest sezon, coeficient calculat pe seama rezultatelor înregistrate de echipele din respectivele țări în cele 3 competiții UEFA: Champions League, Europa League și Europa Conference League.

Cele două campionate fruntașe au fost Italia și Germania, astfel că ambele țări vor trimite sigur câte 5 formații în proxima ediție a Ligii Campionilor. În cazul Germaniei, ar putea fi chiar 6, dacă se respectă condițiile menționate anterior.

Cu două etape înaintea sezonului din Bundesliga, Dortmund ocupă locul 5, cu 60 de puncte, 3 sub RB Leipzig și 15 peste Frankfurt. În ultimele două etape, Borussia va juca la Mainz și acasă cu Darmstadt, în vreme ce RB va da piept pe teren propriu cu Werder Bremen și „afară” cu Eintracht.

Mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.