International   •   Liga Campionilor   •   PSG - Dortmund

Nasser Al-Khelaifi a răbufnit când a fost întrebat dacă îl dă afară pe Luis Enrique

Nasser Al-Khelaifi / Foto: GSP.ro

Articol de Emanoil Ursache   —  miercuri, 08 mai 2024

Nasser Al-Khelaifi, președintele celor de la PSG, s-a manifestat vehement când a fost întrebat despre viitorul lui Luis Enrique la campioana Franței, în contextul eliminării acesteia din semifinalele Champions League de către Borussia Dortmund (0-1 în returul de pe Parc des Princes și 0-2 la general).

Al-Khelaifi a negat cu vehemență scenariul demiterii lui Enrique printr-un răspuns agresiv către jurnalistul care i-a adresat întrebarea cu pricina: „Dar ce întrebare este asta? Nu înțelegi fotbalul sau ce?”.

Nasser Al-Khelaifi și-a manifestat tristețea ulterior

După aceea, Nasser Al-Khelaifi și-a exprimat dezamăgirea după un nou sezon în care PSG nu și-a atins obiectivul de a câștiga Champions League.


„Suntem foarte dezamăgiți de rezultat. Suntem triști, am meritat mai mult. Am tras în bară de patru ori, de două ori săptămâna trecută... Mingea nu a vrut să intre. Ne-am gândit că mergem în finală și suntem dezamăgiți pentru noi și pentru fani.

Sunt mândru de echipa mea, cea mai tânără din Europa. Am ajuns în semifinale de trei ori în cinci ani. Acesta nu este scopul nostru, obiectivul era să câștigăm finala. Ăsta este fotbalul, trebuie să-l accepți și uneori nu este corect”, a declarat Nasser Al-Khelaifi, conform marca.com.

Moment tensionat cu Luis Enrique în prim-plan

La rândul său, Luis Enrique (53 de ani) a fost implicat într-un scurt moment tensionat la finalul partidei PSG – Dortmund 0-1, la capătul căreia echipa sa a ratat calificarea în finala Champions League, după ce a cedat la general, 0-2, în fața nemților.


Antrenorul parizienilor s-a arătat iritat de întrebarea unui jurnalist, care l-a pus să explice cum a fost posibil ca PSG să lovească bara de 4 ori în returul de pe „Parc des Princes” și de două ori în manșa tur.

„Este chiar serios să întrebi asta? Diferența dintre bară și mingea care intră în poartă depinde de ce? Am avut 3 goluri care în mod normal s-ar fi produs, am avut ghinion.

Dacă îmi spui că din cauza jucătorilor am lovit bara e ciudat”, a fost reacția tehicianului spaniol, la finalul partidei, conform lequipe.fr.

VIDEO Ion Țiriac aruncă „bomba”: „I-am zis lui Nasser de la PSG să luăm Dinamo! Aproape a cumpărat turneul de la Madrid”

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.