Florinel Coman e noul campion al României cu FCSB, după o pauză de nouă de ani. Evoluțiile sale i-au adus un mare plus formației roș-albastre, dar și premiul Gazetei Sporturilor de jucătorul lunii aprilie în „Cei mai buni”.
În aprilie, Coman a fost cel mai bun cu Universitatea Craiova (2-0), dar și cu Sepsi (2-2). Trei goluri cu Universitatea Craiova, CFR Cluj și Sepsi au păstrat-o pe FCSB pe prima poziție a podiumului.
Florinel Coman: „Sunt bucuros și împlinit! Mi-am ajutat echipa”
„Mulțumesc pentru trofeu! Am avut un sezon greu, dificil, cu adversari pe măsură, dar ne bucurăm că până la urmă am reușit să ne atingem obiectivul. Sunt bucuros și împlinit! Mi-am ajutat echipa, jucătorii au fost alături de mine și eu de ei. A fost un nucleu foarte bun și ne bucurăm că s-a terminat campionatul cu titlul”, a spus Florinel.
Despre momentele grele printre multe bune, Coman explică: „În sânul unei echipe sunt și momente grele, important e să ști cum să le gestionezi. Cum trebuie să ieși din ele. Cred că și asta a fost cheia succesului! Atunci când am avut momente grele ne-am ridicat imediat. Adică următoarea etapă s-a văzut o schimbare”.
„Acest titlu îl aștept de când am semnat cu Steaua!”
Coman a câștigat primul titlul de campion cu FCSB, dar al doilea din carieră după cel cu Viitorul.
„Mă bucur foarte bun că am câștigat al doilea titlu, cu două echipe diferite. Sunt un jucător împlinit, mă bucur că am avut realizări mai ales în acest an, că m-am autodepășit! Echipa a fost alături de mine și ne-am atins obiectivul.
E dificil să aleg un titlu dintre cele două... Atunci eram la început de drum, iar acest titlu îl aștept de când am semnat cu Steaua! Sunt bucuros că s-a îndeplinit acest vis”.
Cu titlul de campion deja în buzunar, Florinel vrea să ia cele trei puncte și din meciul cu CFR Cluj de sâmbătă, cu dedicație specială pentru suporterii echipei roș-albastre.
„Este titlul pentru toată țara!”
„Acum urmează meciul cu CFR Cluj, pe un stadion arhiplin! Așa cum v-am obișnuit. Sperăm să doborâm un nou record pe Arenă. Sperăm să facem un meci bun, să îi răsplătim pe fani pentru că au fost alături de noi în deplasări, dar și acasă.
Ne-au motivat, ne-au dat putere când nu mai puteam. Iată că și acesta este meritul lor. Acest campionat nu l-am câștigat doar noi! L-au câștigat și cei din tribună care au fost alături de noi tot timpul și oamenii din club. Este titlul pentru toată țara!”, spune Coman.
Pentru trofeul „Jucătorul lunii aprilie”, Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști: Ionuț Cojocaru (Farul), Florinel Coman (FCSB), Marius Coman (Corvinul), Sebastian Mailat (FC Botoșani) și Louis Munteanu (Farul).
Pe lista preliminară au mai fost: Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Enzo Lopez (FC Botoșani), Daniel Paraschiv (Hermannstadt), Karlo Muhar (CFR Cluj), Kevin Luckassen (UTA Arad), Alexandru Băluță (FCSB).
Cum se votează pentru „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”
Algoritmul folosit pentru stabilirea câștigătorilor este unul foarte simplu. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi votează 3 categorii: cititorii GSP.ro, jurnaliștii din redacție și câte cinci specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți), care se schimbă de la o lună la alta. Primul clasat în fiecare top primește câte 5 puncte, cel de pe locul 2, 4 puncte etc. Votul redacției GSP contează dublu.
CLASAMENT FINAL Jucătorul lunii aprilie 2024
1. Florinel Coman | 18,5p |
2. Louis Munteanu | 11,5p |
3. Ionuț Cojocaru | 13p |
4. Marius Coman | 9p |
5. Sebastian Mailat | 5p |
CLASAMENT DETALIAT
Votul cititorilor
1. Marius Coman | 5p |
2. Florinel Coman | 4p |
3. Louis Munteanu | 3p |
4. Ionuț Cojocaru | 2p |
5. Sebastian Mailat | 1p |
Votul jurnaliștilor GSP
1. Florinel Coman | 10p |
2. Ionuț Cojocaru | 8p |
3-5. Louis Munteanu | 4p |
Marius Coman | 4p |
Sebastian Mailat | 4p |
Votul specialiștilor
1-2. Florinel Coman | 4,5p |
Louis Munteanu | 4,5p |
3.Ionuț Cojocaru | 3p |
{{text}}