Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid

Fostul campion din Superliga a răspuns în direct: „Eu sunt cel mai potrivit antrenor pentru Rapid” :) + „Nu vreau să-l jignesc pe Lobonț, însă...”

Dan Șucu și Mircea Lucescu, în tribune la Rapid - CSU Craiova // FOTO: Ionuț Iordache (GSP)

Articol de Alexandru Barbu, Alexandru Mone   —  miercuri, 08 mai 2024

Cristi Dulca, fost campion cu Rapid în sezonul 1998/1999, a intervenit telefonic la GSP Live și a vorbit despre situația clubului din Giulești # Dulca afirmă că Mircea Lucescu este omul potrivit pentru banca giuleștenilor și nu vede aducerea unui antrenor străin drept o soluție pentru a câștiga titlul sezonul viitor # Mai mult, Dulca e de părere că Rapid a greșit prin demiterea lui Cristiano Bergodi și îndreaptă vina către jucători pentru rezultatele slabe din play-off.

Cristi Dulca a evoluat în Giulești timp de 4 sezoane, între anii 1996 și 1999. A câștigat, sub comanda lui Mircea Lucescu, titlul și Cupa României și îl vede pe „Il Luce” antrenorul potrivit s-o facă din nou pe Rapid campioană.

VIDEO. Cristi Dulca: „Mircea Lucescu este cea mai bună variantă pentru Rapid”


- Domnule Dulca, pe cine vedeți cel mai potrivit pentru banca Rapidului?

- Cred că eu aș fi cel mai potrivit (n.r. - râde).

- Chiar, nu v-a sunat nimeni de la Rapid?

- Nu, nu. Am glumit. Se vehiculează foarte multe nume, dar cel mai potrivit antrenor pentru Rapid este Mircea Lucescu. Giuleștiul este ceva deosebit, nu poate antrena oricine acolo.

- Este clar că Rapid îl vrea pe Mircea Lucescu, dar vedeți posibilă o astfel de mutare?

- Nu știu ce planuri are nea Mircea, dar ar fi cel mai în măsură să fie acolo. Fie manager, fie lângă un antrenor.

- Un antrenor străin credeți că s-ar potrivi la Rapid?

- Ar fi o alegere greșită. Până se acomodează în România, până înțelege campionatul... Nu știu dacă ar fi pasul corect pentru a lua campionatul. Dacă mă întrebați pe mine, cea mai bună soluție pentru Rapid era chiar Bergodi. Eu nu l-aș fi dat afară! Mi-a plăcut foarte mult de el. Problema a fost la jucători. Am văzut fotbaliști care nu se mai concentrau la meciuri, făceau foarte multe greșeli... Odată cu intrarea în play-off, parcă au luat vacanță prematur!


- Ne puteți oferi câteva exemple de jucători care nu s-au ridicat la nivelul așteptat?

- Nu pot spune, majoritatea îmi sunt prieteni. Dar vă pot spune altceva. Mircea Lucescu, când a venit la Rapid, în 1997, a știut să schimbe mentalitatea echipei. Ne-a făcut să avem foame de trofee. Știți foarte bine, până să vină Lucescu la Rapid, noi nu mai câștigasem Cupa și campionatul de peste 20 de ani. Iar în doi ani, cu Mircea Lucescu, s-au câștigat ambele trofee.

- Credeți că a fost o eroare și numirea lui Lobonț ca antrenor interimar până la finalul stagiunii?

- Dacă tot l-ai dat pe Bergodi afară, trebuia să urmezi modelul Universității Craiova, care l-a adus pe Costel Gâlcă pentru ultimele 5 etape și a avut timp să își facă o impresie despre lotul actual. Lobonț încă nu are experiența de a antrena o echipă precum Rapid. Nu vreau să-l jignesc, însă nu a antrenat foarte mult până acum.

Cristi Dulca (stânga) are 79 de meciuri pentru Rapid

- Are Bogdan Lobonț și o problemă de autoritate în vestiarul Rapidului?

- Un fotbalist profesionist, indiferent de cine vine în vestiar, trebuie să își respecte antrenorul, să se antreneze și să joace la cel mai înalt nivel. Nu contează că e Lobonț sau altcineva. Am văzut lucruri pe gazon, după meciuri, care nu fac cinste unui asemenea club.

- De câte întăriri credeți că are nevoie Rapid pentru a câștiga titlul în sezonul viitor?

- Sunt convins că domnul Șucu va lua cele mai bune decizii. Este un om foarte serios și cred că va lua deciziile corecte atât în privința antrenorului, cât și la transferuri. Clar vor fi schimbări, atât la capitolul plecări, cât și la veniri. Evoluția Rapidului, de când a promovat în Liga 1, a fost foarte bună. Ce și-au propus, au realizat. Acum, ștacheta s-a ridicat și trebuie să ia titlul, sau măcar să se bată pentru primele două locuri.

  • GSP Live, emisiunea realizată din studioul Gazetei Sporturilor și moderată de Alexandru Barbu, poate fi urmărită de luni până vineri, de la ora 11:00, pe pagina de Facebook, canalul de YouTube, precum și pe site-ul Gazetei Sporturilor, GSP.ro

Vezi mai multe articole despre Rapid:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.