Fotbal   •   Nationala   •   REMEMBER - EURO 2016

România la Euro 2016: început plin de speranță, final dezolant! Povestea de tristă amintire: la o victorie cu Albania distanță de „optimi”

+47 Foto
România a încheiat EURO 2016 în genunchi // foto: GSP

Articol de Daniel Grigore   —  marți, 11 iunie 2024

EURO 2016, precedentul turneu final la care a participat România, a îmbinat momente de speranță cu clipe de neputință # Când a contat mai mult, contra Albaniei, „tricolorii” conduși de Anghel Iordănescu au clacat, deși o victorie i-ar fi calificat în „optimile” competiției # Calificarea la acel Campionat European a fost rezultatul unei campanii cu bune și cu rele, în care selecționata noastră a avut cea mai bună apărare, cu doar două goluri primite în 10 meciuri, dar a suferit din plin la capitolele creativitate și finalizare, înregistrând o serie de 429 de minute fără gol marcat!

10 iunie 2016. Cu 75.113 oameni în tribunele Stade de France, România a rezistat onorabil în fața vedetelor Franței, țara-gazdă a turneului final.

Olivier Giroud l-a învins pe Tătărușanu în '57, iar 8 minute mai târziu Bogdan Stancu a făcut ca inimile tricolore să bată mai puternic, egalând superputerea continentală.

Timpul se scurgea diferit: lent pentru noi, rapid pentru pretențioșii francezi. Până la urmă, un egal contra României în meciul de deschidere ar fi fost prea puțin pentru așteptările pe care publicul le avea de la Griezmann, Pogba și Kante.


„Hai, încă puțin!”, îi auzeai șoptind pe românii ieșiți la terase pentru a urmări partida, cuprinși din nou, după prea multă vreme, de emoția unui turneu final.

Minute bune, apărarea României a absorbit atacurile francezilor, iar rezultatul de egalitate, un început de turneu nesperat de bun, prindea contur.

Nu a fost să fie, Dimitri Payet a avut ultimul cuvânt de spus. În minutul 89, talentatul, dar capriciosul mijlocaș francez a scos din joben o execuție care l-ar fi făcut gelos și pe Arjen Robben. Stade de France a erupt, întreaga Românie a oftat. Atât de aproape...

Început excelent de campanie cu Victor Pițurcă


Ne întoarcem în timp și mai mult, până în toamna lui 2014. Pe 7 septembrie 2014, Ciprian Marica înscria din penalty unicul gol al partidei cu Grecia, primul pentru România în campania de calificare la Campionatul European din 2016. A fost un succes dulce, mai ales că selecționata elenă ne blocase drumul către Mondialul din 2014 cu doar 10 luni în urmă.

A urmat un egal pe teren propriu cu Ungaria, 1-1, apoi un succes în Finlanda, 2-0. 7 puncte după 3 meciuri, un parcurs inferior doar celui înregistrat de Irlanda de Nord.

Începutul promițător al calificărilor a fost tulburat de vestea rezilierii contractului dintre selecționerul Victor Pițurcă și FRF, antrenorul fiind ademenit de oferta pe bani mulți pe care o primise din zona Golfului.

În plină campanie, România a rămas fără selecționer. Cine avea să preia misiunea calificării la EURO?

Enter Anghel Iordănescu

Alesul Federației a fost Anghel Iordănescu, un antrenor cu mare experiență, director tehnic în cadrul FRF la acea vreme. Noul staff tehnic, cu Iordănescu secondat de Viorel Moldovan, Daniel Isăilă și Ionuț Badea, a avut ca obiectiv continuarea muncii începute de Pițurcă și, implicit, calificarea naționalei la turneul final.

La nici 3 săptămâni de la instalarea noului staff, România a primit vizita nord-irlandezilor, erijați în principalii contracandidați la primul loc în grupă.

Iordănescu a trimis pe teren o formulă ofensivă, cu Pintilii și Sânmărtean în fața apărării, Torje și Cristi Tănase în benzi și Chipciu în spatele vârfului Bogdan Stancu, dar golul s-a lăsat așteptat agonizant de mult.

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

74 de minute de joc trecuseră înainte ca fundașul dreapta Paul Papp să aducă descătușarea în rândurile celor aproape 29.000 de oameni prezenți în tribunele Arenei Naționale. Raț a centrat din stânga, un adversar a respins defectuos, Papp s-a aflat la locul potrivit în momentul potrivit.

Importanța acelei reușite nu poate fi trecută cu vederea. Lovitura lui Papp a eliminat crisparea din jocul „tricolorilor”, iar 5 minute mai târziu a venit și golul 2, semnat de același Papp. Brusc, România a ajuns în pole-position pentru calificarea la Campionatul European.

Cea mai lungă secetă a naționalei din ultimii 100 de ani!

Numai de-ar fi fost așa simplu... Victoriei cu Irlanda de Nord i-au urmat prestații neinspirate, un succes la limită contra Insulelor Feroe (1-0) și 3 remize albe consecutive cu Irlanda de Nord, Ungaria și Grecia, rezultate care au pus în real pericol calificarea la EURO.

Un rol important în obținerea biletelor pentru turneul final l-a jucat Ovidiu Hoban, cel care a evitat înfrângerea în penultima etapă a campaniei. Pe 8 octombrie 2015, la București, cu spectatorii solicitând zgomotos demisia selecționerului Anghel Iordănescu, Hoban înscria în minutul 90+1 al meciului contra finlandezilor, reușită prin care i-a salvat pe „tricolori” de eșec și, mai important, a păstrat-o pe România la mâna ei în cursa pentru locul 2 în grupă.

Bonus, Hoban a întrerupt cea mai lungă secetă a naționalei din ultimul secol: până la golul lui, „tricolorii” nu mai găsiseră poarta adversă de 429 de minute!

„G-O-L! GOL! Trei litere! Mult ne-a trebuit să înțelegem”, titra Gazeta Sporturilor a doua zi după egalul scos in extremis cu Finlanda.

Ediția Gazetei Sporturilor din 9 octombrie 2015

Victorie adusă de Budescu și calificare la EURO 2016!

A fost un rezultat care i-a lăsat pe „tricolori” într-o poziție excelentă pentru calificarea la Campionatul European. Tot ce trebuia era ca elevii lui Anghel Iordănescu să câștige în ultima etapă a calificărilor, în Insulele Feroe. Cu un succes, nu ar mai fi contat rezultatul înregistrat de maghiari în Grecia.

În Feroe, la Torshavn, „tricolorii” s-au impus cu 3-0! Constantin Budescu, care apăruse în doar două dintre meciurile din acea campanie, legitimat pe atunci la Astra, a jucat un rol important.

Mijlocașul ofensiv a deschis scorul în minutul 4, apoi a dublat avantajul României cu o execuție miraculoasă în prelungirile primei părți. Alexandru Maxim, în minutul 82, a definitivat succesul României, victorie care i-a trimis pe „tricolori” la EURO 2016.

În grupă, Franța, Elveția și Albania

Pe 12 decembrie 2015, România și-a aflat adversarele de la Campionatul European din vara lui 2016. În fața „tricolorilor” au ieșit Franța, Elveția și Albania, o combinație care părea accesibilă și care le dădea speranțe românilor la ieșirea din grupe, mai ales că turneul final din 2016 a fost primul cu 24 de echipe. Modificarea de format le oferea șansa și celor mai bune formații de pe locul 3 să acceseze faza „optimilor”.

Pe 31 mai 2016, Anghel Iordănescu a anunțat lotul de 23 de jucători care avea să meargă în Franța. Selecționerul a ales 3 portari, 8 fundași, 8 mijlocași și 4 atacanți:

  • Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Watford), Silviu Lung (Astra);
  • Fundași: Cristian Săpunaru (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb), Vlad Chiricheș (SSC Napoli), Valerică Găman (Astra Giurgiu), Dragoș Grigore (Al Sailiya), Cosmin Moți (Ludogorets), Răzvan Raț (Rayo Vallecano), Steliano Filip (Dinamo);
  • Mijlocași: Mihai Pintilii (FCSB), Ovidiu Hoban (Hapoel Be'er Sheva), Andrei Prepeliță (Ludogorets), Adrian Popa (FCSB), Gabriel Torje (Osmanlispor), Alexandru Chipciu (FCSB), Nicolae Stanciu (FCSB), Lucian Sânmărtean (Al Ittihad);
  • Atacanți: Claudiu Keșeru (Ludogoreț), Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Florin Andone (Cordoba), Denis Alibec (Astra).

Paul Papp, fundașul central/dreapta care fusese integralist în 6 dintre cele 10 partide din calificări, omul care a adus victoria contra nord-irlandezilor la București, nu a prins lotul. Peste ani, la emisiunea GSP Live, și-a exprimat dezamăgirea pentru faptul că nu a putut reprezenta România la acel turneu final:

„I-am respectat decizia lui Iordănescu și nu port ranchiună, dar sunt dezamăgit. Dacă o să-l văd, o să-i spun: «Nea Puiu, de ce nu m-ai luat, mă, și pe mine la Euro? Probabil meritam, pentru ce am făcut în calificări»”.

Înfrângere, dar meci bun cu Franța în debutul turneului

Pe 10 iunie 2016, România deschidea turneul final în compania selecționatei țării-gazdă. Francezii nu au strălucit, dar calitatea individuală superioară și ratările lui Bogdan Stancu i-au ajutat să înceapă turneul final cu dreptul.

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

„Poate lucrurile ar fi stat altfel dacă Stancu ar fi marcat în debutul jocului. Stancu a mai ratat apoi o șansă în repriza a doua, tot la început. Încă o șansă care putea schimba meciul!”, spunea Anghel Iordănescu după meci.

Deși învinși, „tricolorii” lăsaseră o impresie bună și priveau cu încredere către meciul cu Elveția, programat la 5 zile distanță, pe „Parc des Princes” din Paris.

FRANȚA - ROMÂNIA 2-1

  • FRANȚA (4-3-3): Lloris (cpt.) - Sagna, Rami, Koscielny, Evra - Pogba ('77 Martial), Kante, Matuidi - Griezmann ('66 K. Coman), Giroud, Payet ('90+1 Sissoko). Antrenor: Didier Deschamps
    • Rezerve: Mandanda, Costil - Jallet, Cabaye, Gignac, Schneiderlin, Mangala, Digne, Umtiti
  • ROMÂNIA (4-2-3-1): Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș (cpt.), Dr. Grigore, Raț - Hoban, Pintilii - Ad. Popa ('82 Torje), Stanciu ('72 Chipciu), B. Stancu - Fl. Andone ('61 Alibec). Antrenor: Anghel Iordănescu
    • Rezerve: Pantilimon, Lung jr. - Mățel, Moți, Keșeru, Găman. St. Filip, Sânmărtean, Prepeliță

Am deschis scorul cu Elveția, dar am fost dominați copios în repriza a doua

5 zile mai târziu, România a dat piept cu Elveția, națională care trecuse la limită de Albania în prima etapă a grupelor, 1-0. Iordănescu a efectuat 4 schimbări în echipa de start: au intrat titulari Prepeliță, Torje, Chipciu și Keșeru, au ieșit Hoban, Adrian Popa, Nicolae Stanciu și Florin Andone, Bogdan Stancu fiind retras în spatele vârfului, poziție în care apăruse Stanciu contra Franței.

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

România a lovit prima, în minutul 18. A punctat Bogdan Stancu, tot din penalty, așa cum o făcuse și în meciul de deschidere. „Motanul” a devenit astfel primul fotbalist cu două goluri din penalty la un turneu final de Campionat European după 16 ani. La EURO 2000, spaniolul Gaizka Mendieta reușise aceeași performanță, cu un penalty la 4-3 cu Iugoslavia în grupe și celălalt la 1-2 cu Franța în „sferturi”.

„Tricolorii” au contat în atac și după gol, Săpunaru a lovit bara, apoi Hoban a ratat o șansă bună în startul părții secunde. Ratările s-au răzbunat, elvețienii egalând prin Mehmedi, a cărui „torpilă” din minutul 57 nu i-a lăsat nicio șansă lui Tătărușanu.

Ultimele 30 de minute le-au aparținut elvețienilor, dar tabela a rămas nemodificată. Rezultat final 1-1, iar situația României era limpede: pentru calificarea în „optimi”, „tricolorii” aveau nevoie de victorie în ultima etapă a grupelor, cu Albania!

Am avut o cădere la mijlocul terenului. La pauză le-am spus jucătorilor să nu ne retragem, să rămânem cu centrul de greutate sus, să punem probleme în atac, nu să ne mulţumim cu rezultatul de 1-0. Recunosc însă că am căzut din punct de vedere fizic. Am fi dorit să mai atacăm, am fi vrut să închidem meciul marcând al doilea gol, dar am fost forţaţi să facem acele schimbări și ne-am dereglat.



- Anghel Iordănescu, selecționer România, după 1-1 cu Elveția

Elveția este mai omogenă decât Franța. Ne-au dominat tot meciul. Am căzut din nou după golul lor. Dacă nu înscriau așa repede, am fi putut spera la mai mult. Încercăm să batem Albania și să ne calificăm pentru țară.



- Cristian Săpunaru, fundaș dreapta România

ROMÂNIA - ELVEȚIA 1-1

  • ROMÂNIA (4-2-3-1): Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș (cpt.), Dr. Grigore, Raț ('61 St. Filip) - Prepeliță, Pintilii ('46 Hoban) - Torje, B. Stancu ('83 Fl. Andone), Chipciu - Keșeru. Antrenor: Anghel Iordănescu
    • Rezerve: Pantilimon, Lung jr. - Mățel, Moți, Alibec, Stanciu, Găman, Sânmărtean, Ad. Popa
  • ELVEȚIA (4-2-3-1): Sommer - Lichtsteiner (cpt.), Schar, Djourou, Rodriguez - Behrami, Xhaka - Shaqiri ('88 Tarashaj), Dzemaili ('83 Lang), Mehmedi - Seferovic ('64 Embolo). Antrenor: Vladimir Petkovic
    • Rezerve: Hitz, Burki - Moubandje, Elvedi, Von Bergen, F. Frei, Zakaria, Fernandes, Derdiyok

Fiasco în meciul decisiv

Meciul cu Albania, ultimul pentru „tricolori” în faza grupelor, era de totul sau nimic. O victorie i-ar fi calificat pe Stancu & Compania în faza optimilor de finală, din postura de una dintre cele mai bune 4 echipe de pe locul 3 în grupe.

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

Importanța acelui meci fusese subliniată în repetate rânduri, inclusiv de fotbaliștii lui Anghel Iordănescu.

„Facem calcule, dar important este să câștigăm cu Albania, asta e tot ce contează. Vom încerca să atacăm mai mult”, promitea Mihai Pintilii.

Pe 19 iunie 2016, momentul adevărului. În metropola Lyon, cu 49.752 de oameni în tribunele Parc Olympique Lyonnais, „tricolorii” dădeau piept cu Albania, echipă fără punct câștigat până în acel moment al turneului final, aflată la prima ei participare la un Campionat European.

Cerut insistent pe teren, mai ales în contextul lipsei de creativitate a României în primele partide, Lucian Sânmărtean a început și această partidă ca rezervă. Iordănescu a păstrat sistemul cu doi închizători, Prepeliță și Hoban fiind trimiși în fața apărării, iar Alibec titularizat pe poziția de atacant central.

„Tricolorii” au avut mingea, dar au suferit teribil pe faza de construcție. Dintre cele 16 șuturi expediate, doar 3 au fost cadrate. În finalul primei părți, pe fondul unei perioade mai bune a adversarilor, a venit unicul gol al meciului, o reușită istorică pentru fotbalul albanez.

În minutul 43, Memushaj a centrat din banda dreaptă, Tătărușanu a ieșit anapoda din poartă, iar Armando Sadiku a îndeplinit o simplă formalitate, învingându-l pe portarul român cu o lovitură de cap. Stupoare în tabăra României, extaz printre albanezi, aflați la primul lor gol la un turneu final.

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

La pauză, Iordănescu a mutat ofensiv. L-a trimis pe teren pe Sânmărtean în locul lui Prepeliță, pe parcursul reprizei secunde i-a aruncat în luptă și pe Torje și Florin Andone, dar modificările nu au avut efect pe tabelă. S-a terminat 0-1, înfrângere care a făcut ca „tricolorii” să încheie grupa pe ultimul loc, sub o națională care nu mai jucase niciodată la un astfel de nivel.

Anghel Iordănescu: „Nu ne reproșăm nimic, nu e o seară atât de neagră”

Discursul selecționerului Anghel Iordănescu a fost șocant, având în vedere că România tocmai suferise prima înfrângere contra Albaniei după 68 de ani!

Nu ne reproșăm nimic, regretăm rezultatul, dar nu e o seară atât de neagră cum o vedeți voi. Echipa Albaniei are 21 de jucători care activează în străinătate, țineți cont de asta! (...)

+47 Foto
EURO 2016. Ultimul turneu final la care a participat România FOTO Gazeta Sporturilor

Nu pot să fiu supărat pe jucătorii noștri, și-au dorit, dar ăsta este fotbalul. Pentru noi a fost o performanță că am ajuns aici”, spunea „Nea Puiu”.

ROMÂNIA - ALBANIA 0-1

  • ROMÂNIA (4-2-3-1): Tătărușanu - Săpunaru, Chiricheș (cpt.), Dr. Grigore, Mățel - Prepeliță ('46 Sânmărtean), Hoban - Ad. Popa ('68 Fl. Andone), Stanciu, B. Stancu - Alibec ('56 Torje). Antrenor: Anghel Iordănescu
    • Rezerve: Pantilimon, Lung jr. - Raț, Moți, Chipciu, Pintilii, Keșeru, Găman, St. Filip
  • ALBANIA (4-1-4-1): Berisha - Hysaj, A. Ajeti, Mavraj, Agolli (cpt.) - Basha ('83 Cana) - Lila, Abrashi, Memushaj, Lenjani ('77 Roshi) - Sadiku ('58 Balaj). Antrenor: Giovanni de Biasi
    • Rezerve: Sheni, Hoxha - Veseli, Gashi, Xhaka, Cikalleshi, Aliji, Kace

Dintre echipele clasate pe locul 3, Albania a fost cea mai slabă, astfel că nu s-a calificat în „optimile” turneului. Alte 3 formații au obținut tot 3 puncte, însă albanezii au avut cel mai slab golaveraj (-2) și cel mai mic număr de goluri înscrise, unul singur, în poarta lui Tătărușanu.

Turneu final încheiat cu regret și durere

Lesne de înțeles, contractul lui Anghel Iordănescu nu a fost prelungit. La 30 iunie 2016, înțelegerea dintre Iordănescu și FRF a ajuns la final.

E dureros ce a spus [Iordănescu], nu mă așteptam. Parcă mă doare mai tare decât eliminarea să aud că nu e o problemă înfrângerea cu Albania și că e bine c-am fost acolo.



- Cosmin Contra, fost internațional, ulterior selecționer

Să ne mai uităm și după tehnicieni care joacă fotbalul ăsta din 2016! Să nu ne mai uităm după d-ăștia de acum 30 de ani!



- Basarab Panduru, fost internațional

În locul lui Anghel Iordănescu a fost instalat neamțul Christoph Daum, care a rezistat puțin peste un an pe banca României, între iulie 2016 și septembrie 2017.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.