Fotbal   •   Liga 1   •   GOLGHETERI

Fenomen alarmant în România » Golgheterii SuperLigii au primit interzis în Vest

Golgheterii SuperLigii își găsesc contracte doar în Orient, spune regula ultimilor ani. Nu va face excepție nici Florinel Coman de la FCSB, așteptat să semneze în Qatar, cu Al-Duhail.

Articol de Alexandru Barbu   —  miercuri, 08 mai 2024

Golgheterii SuperLigii își găsesc contracte doar în Orient, spune regula ultimilor ani # Nu va face excepție nici Florinel Coman de la FCSB, așteptat să semneze în Qatar, cu Al-Duhail.

Tot mai puțini români evoluează în campionatele tari ale Europei. Inclusiv golgheterii Ligii 1 ajung în Est. Ultimul exemplu: Florinel Coman. Cel mai bun marcator al competiției în acest moment, cu 18 goluri, Coman s-a înțeles cu Al-Duhail din Qatar și urmează să semneze contractul zilele următoare.

La 26 de ani și cu o clauză de reziliere în valoare de 5 milioane de euro, Florinel nu a avut alternative importante și a ales să dea curs unei propuneri extrem de tentante din punct de vedere financiar: va încasa două milioane de dolari anual.

6 milioane de euroe cota de piață a lui Coman, conform portalului de specialitate Transfermarkt


Golgheterii SuperLigii au loc doar în Orient

Stagiunea precedentă, cei mai buni marcatori ai campionatului au fost Marko Dugandzic de la Rapid, cu 22 de goluri, și Andrea Compagno de la FCSB (20 de reușite). Primul s-a transferat în toamnă la Al-Tai, Arabia Saudită, în schimbul a două milioane de euro. Al doilea a rezistat până în iarnă la roș-albaștri, apoi a semnat în China, cu TJ Jinmen Tiger.

Florin Tănase a fost golgheterul SuperLigii două sezoane la rând, în stagiunile 2020/2021 și 2021/2022, dar nu și-a găsit loc în Occident. Al-Jazira, Emiratele Arabe Unite, i-a plătit clauza de reziliere în valoare de 3 milioane de euro. Ulterior, Tănase s-a transferat în Arabia Saudită, la Al-Okhdood.

Ce s-a întâmplat cu golgheterii României din ultimii 5 ani


SEZON

GOLGHETERUL CAMPIONATULUI

UNDE S-A TRANSFERAT

2022/2023

Marko Dugandzic

Al-Tai (Arabia Saudită)

2021/2022

Florin Tănase

Al-Jazira (Emiratele Arabe Unite)

2020/2021

Florin Tănase

nu s-a transferat în sezonul următor

2019/2020

Gabi Iancu

Akhmat Grozny (Rusia)

2018/2019

George Țucudean

nu s-a transferat în sezonul următor

De peste un deceniu n-am mai dat un golgheter la o echipă importantă: Raul Rusescu, la Sevilla

Raul Rusescu e ultimul golgheter al României care a prins un transfer într-un campionat de top al Europei. După ce a câștigat titlul cu FCSB în 2013 și a marcat pe parcursul competiției nu mai puțin de 21 de goluri, Raul a fost achiziționat de Sevilla, în schimbul a 2,2 milioane de euro.

Fostul atacant nu a rezistat mult timp în Andaluzia, avea să fie împrumutat la Braga, FCSB și ulterior să semneze din postura de jucător liber de contract cu Osmanlispor, Turcia.

Al-Duhail SC nu a mai venit la București

O delegație a lui Al-Duhail, locul 6 în Qatar, ar fi trebuit să sosească joia trecută la București pentru a negocia transferul lui Florinel Coman, însă întâlnirea cu Gigi Becali a fost amânată.

Finanțatorul dorește să întârzie plecarea jucătorului astfel încât acesta să fie disponibil pentru tururile preliminare ale Ligii Campionilor.

Ultima fază a preliminariilor Ligii Campionilor, play-off-ul, se va desfășura pe 20-21 august, respectiv 27-28 august, ceea ce ar însemna ca Florinel să ajungă la noua lui echipă începând cu luna septembrie.

Pentru a-l motiva pe Coman să accepte propunerea de a rămâne și în vară la FCSB, patronul i-a pregătit preferatului său o primă de 500.000 de euro în situația în care va contribui la calificarea în grupe.

VIDEO. Raul Rusescu a comentat cele 5 transferuri pregătite de Gigi Becali la FCSB

Mai multe articole de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.