Camila Giorgi (32 de ani) s-a retras din tenis, notează presa din Italia. Din partea ei nu a venit niciun anunț oficial încă.
Câștigătoare a patru turnee de tenis și fostă loc 26 WTA (22 octombrie 2018), Camila Giorgi apare pe site-ul Agenției Internaționale de Integritate în Tenis pe lista jucătoarelor retrase. Începând cu 7 mai.
„Și-a înregistrat retragerea la ITIA, ceea ce înseamnă că este scoasă din programul de testare doping. Asta transmite autorităților că un jucător nu mai dorește să fie considerat în activitate și previne orice revenire pentru cel puțin câteva luni”, a remarcat Ben Rothenberg, unul dintre cei mai importanți jurnaliști din lumea tenisului.
Camila Giorgi s-a retras pe furiș din tenis
Pentru moment, Camila nu a făcut niciun anunț oficial pe rețelele sociale cu privire la retragere. Însă italienii au subliniat că pe Instagram, Camila nu a mai avut o postare legată de tenis din august 2021.
Ultimul meci al italiencei, clasată ultima dată pe locul 116 WTA, a fost pe 23 martie, când pierdea în turul doi la WTA Miami cu Iga Swiatek, 1-6, 1-6. Camila a început tenisul la 5 ani, iar primul turneu profesionist la care a jucat a fost la Baku, în 2006. Are 4 trofee în palmares: 2023 - Merida, 2021 - Montreal, 2018 - Linz și 2015 - 's-Hertogenbosch.
La turneele de Grand Slam, cel mai bun rezultat l-a avut în 2018, când a jucat în sferturi la Wimbledon. La Australian Open a ajuns până în turul 3 (2015, 2019, 2020, 2022 și 2023), iar la Roland Garros și US Open a ajuns până în optimi (2022, respectiv 2013).
Printre cele mai importante victorii din carieră se numără cele cu Maria Sharapova, Victoria Azarenka, Caroline Wozniacki sau Karolina Pliskova. În ultimii ani, ea s-a dedicat modei, lansând un magazin cu articole vestimentare.
6,4 milioane de euroa câștigat Camila Giorgi în carieră
Controversă imensă: Camila Giorgi și-ar fi falsificat certificatul COVID
Camila Giorgi a fost acuzată că a folosit un certificat fals de vaccinare în pandemie.
În februarie 2022, medicii Daniela Grillone Tecioiu și Erich Volker Goepel au fost arestați în urma unui dosar al Procuraturii din Vicenza, în care au fost anchetați pentru fapte contrare îndatoririlor de serviciu, fals în acte publice și delapidare
Activitatea ilicită a durat câteva luni, până când conducerea unității sanitare locale din Vicenza a raportat poliției că medicul înregistra „nu mai puțin de 140 de doze la fiecare patru zile, ajungând chiar la 193 de doze între 25 și 29 octombrie 2021”
La zece luni distanță, s-a aflat că pe lista clienților primului medic s-a aflat și Camila Giorgi.
Sportiva aflată la Australian Open a fost întrebată în ianuarie 2023 despre scandalul în care este implicat numele ei și spune că nu are nicio grijă, explicând de ce nu poate fi acuzată în cazul doctorului.
Problemele sunt la acel medic, nu la mine! Ea (n.r- doctorul Daniela Grillone Tecioiu) a avut probleme cu legea de mai multe ori. Eu mi-am făcut vaccinurile în diferite locuri. Mi-am făcut vaccinul cu ea o singură dată. Toate celelalte cu alți medici. În anchetă sunt 300 de nume, nu doar al meu. Sunt foarte liniștită, altfel nu aș fi venit aici să joc
- Camila Giorgi
{{text}}