Conducerea lui Dinamo a luat o decizie care nu le va pica bine fanilor, înainte de „finala” cu UTA Arad, în urma căreia „câinii” ar putea retrograda pentru a doua oară în istorie.
- Meciurile decisive pentru salvarea de la retrogradare sunt programate duminică, de la ora 21:30. GSP.ro va avea oameni pe toate stadioanele și va transmite toate informațiile care contează.
Dinamo a pus miercuri în vânzare biletele pentru meciul cu UTA, iar evenimentul se apropie de sold-out. Totuși, Peluza Sud a dinamoviștilor a fost din nou „sărită din schemă” și mutată într-un alt sector al Tribunei a II-a. Același lucru s-a întâmplat și la meciul cu Voluntari, atunci când ultrașii au protestat și au decis să nu intre la meci.
Peluza Sud Dinamo, mutată în alt sector » Conducerea vrea să evite incidentele de la precedentul meci cu UTA Arad
Astfel, oficialii dinamoviști au stabilit faptul că sectorul N de la Tribuna a II-a, cel ocupat în mod tradițional de Peluza Sud, va fi destinat studenților, elevilor peste 16 ani și pensionarilor. Decizia a fost luată în contextul în care acel sector este destul de aproape de peluza oaspete, acolo unde sunt așteptați din nou să vină suporterii celor de la CSA Steaua.
La precedentul meci dintre Dinamo și UTA Arad, din sezonul regulat, disputat pe 8 martie 2024, Peluza Sud Dinamo a intrat în conflict cu suporterii Stelei, veniți să o susțină pe UTA Arad. Cele două facțiuni s-au bătut pe teren, au aruncat cu torțe, iar în urma acelui incident, Dinamo a jucat două meciuri pe teren propriu cu copii în tribune.
De altfel, ultrașii lui Dinamo au postat un comunicat dur după meciul cu Voluntari, în care au explicat motivul pentru care nu au intrat la meci, fiind mutați într-un alt sector al Tribunei 2.
În această seară ne-am văzut nevoiți să luăm o decizie grea, aceea de a nu intra la meci.
Conducerea clubului a reușit ceea ce Jandarmeria nu a putut: să ne țină departe de echipa noastră.
Fără absolut nicio bază legală, am fost informați că abonamentele noastre, emise de către clubul Dinamo, nu mai au valabilitate în sectorul nostru, ci într-un alt sector al Tribunei a 2-a.
De la demnitate nu vom face rabat niciodată!!
“Tot încercați, de noi ca să scăpați
Din peluze pe toți să ne alungați
Nimic nu mai e cum era odată,
Fotbal modern noi nu vrem niciodată!”
- comunicat FCD Sud, 26 aprilie
{{text}}