Fotbal   •   Liga 1   •   LPF

Imagine rară » Unde a apărut Gino Iorgulescu, președintele LPF

+28 Foto
Gino Iorgulescu/ foto: Carmen Dumitru (GSP)

Articol de Adrian Duţă, Carmen Dumitru, Răzvan Petrescu (video)   —  joi, 09 mai 2024

Gino Iorgulescu (67 de ani), președintele LPF, a fost prezent la avanpremiera filmului „În inima naționalei”.

Iorgulescu, un personaj văzut tot mai rar în public, și-a făcut apariția la AFI Cotroceni, unde a vizionat filmul dedicat calificării României la EURO 2024. Președintele Ligii Profesioniste de Fotbal nu a făcut declarații în fața presei și a intrat imediat în sală.

FOTO. Gino Iorgulescu, la lansarea filmului „În inima naționalei”

+28 Foto
Lansarea filmului „În inima naționalei” / foto: Carmen Dumitru

Președintele LPF din 2013 a fost tot mai retras în ultimii ani și nu a mai avut apariții publice. El a avut probleme personale serioase, după ce fiul lui a fost condamnat la 13 ani și 8 luni de închisoare cu executare!

Remus Achim, regizorul filmului „În inima Naționalei”: „Tot filmul este o lecție de viață pentru România”

Prezent la avanpremieră a fost și Remus Achim, regizorul filmului, care a oferit detalii de culise de la filmări.

„S-a muncit să ne calificăm în primul rând. Noi am muncit niște luni de zile, dar e incomparabil cu ce au făcut băieții. A ieșit mai bine decât ne așteptam. Tot filmul e o lecție de viață pentru România, nu doar pentru cine are o înclinare spre sport. Sincer să fiu, nu aveam nicio legătură cu fotbalul, nu mă uitam deloc, mă uitam la tenis.


Cu proiectul acest am redescoperit fotbalul. Nu pot spune că Ianis Hagi, Pușcaș, Alibec sunt într-un fel sau altul. Noi am avut puțin timp la dispoziție, nu știam anul trecut dacă ne calificăm. Pe ultima sută de metri am început să lucrăm la acest proiect. Din acest film are oricine de învățat. M-a impresionat Pușcaș, nu îi știam povestea.

A fost alt om în fața camerei față de ce știam de la televizor. E un proces în care trebuie să vezi cine sunt ei. În primele minute de interviu parcă aveau o adversitate față de mine, îi întrebam niște lucruri incomode”, a declarat Remus Achim, regizorul filmului.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.