Alin Alexuc Ciurariu, 34 de ani, este al doilea român de la lupte, după Andreea Beatrice Ana, care se califică la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportivul care evoluează la greco-romane, categoria 130 kg, a obținut biletul în turneul mondial de la Istanbul.
În perioada 9-12 mai se dispută la Istanbul ultimul turneu care oferă bilete pentru Jocurile Olimpice de la Paris. România participă cu 13 sportivi români, 4 la lupte feminine, 5 la greco-romane și 4 la libere, la concursul din Turcia.
Prima zi i-a adus pe saltele pe luptătorii de la greco-romane, între ei și cei cinci „tricolori”. Iar veteranul Alin Alexuc Ciurariu și-a împlinit visul de a fi prezent la o nouă ediție a Jocurilor Olimpice, a patra, după cele de la Londra 2012, Rio de Janeiro 2016 și Tokyo 2020!
Luptătorul în vârstă de 34 de ani, evoluând în cadrul categoriei 130 kg, a intrat pe tablou direct în optimile de finală, acolo unde a trecut cu 4-0, decizie VPO, de Eduard Babenoshev (Tadjikistan). În sferturi de finală a fost și mai categoric în fața japonezului Sota Okumura, 8-1, decizie VPO1.
Alina Alexuc și bătălia decisivă, pe muchie
Bătălia decisivă, cu biletele pentru Paris la vedere, l-a adus în fața estonianului Heiki Nabi. A fost o înfruntare strânsă, o arată și scorul, 1-1, decizie VPO1 pentru român, care a punctat ultimul, bătându-se cu dârzenie pe tot parcursul înfruntării.
Alin fusese aproape de calificare și în turneul de calificare european de la Baku, disputat în luna aprilie. El a ajuns atunci până în semifinale, dar a cedat la limită.
Înaintea Campionatelor Europene de la București, din luna februarie, Alexuc a declarat că după Jocurile Olimpice de la Paris se va retrage. Atunci nu știa când, unde și dacă se va califica, dar avea speranța și încrederea că o va face.
Campion european în 2020, la Roma, și cu alte două distincții de bronz continental în palmares, el a declarat că „probabil cea mai importantă medalie ar fi dacă m-ar ajuta Dumnezeu să o iau la Jocurile Olimpice de la Paris".
5luptători, 3 la lupte feminine, Alina Vuc, Andreea Ana, Kriszta Incze, 1 la greco-romane, Alin Alexuc, și 1 la libere, Albert Saritov, au participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020
România avea o singură luptătoare calificată la Jocurile Olimpice din vară, pe Beatrice Andreea Ana, care și-a obținut locul la turneul european de la Baku, avansând până în semifinale. Ana, 23 de ani, triplă campioană europeană, va participa la a doua ediție de JO a carierei, după cea de la Tokyo 2020.
Sportivii români calificaţi la JO 2024 până în acest moment:
- Atletism (5): Delvine Relin Meringor (maraton), Andrea Miklos (400 m), Alina Rotaru-Kottmann (lungime), Joan Chelimo Melly (maraton), Bianca Ghelber (aruncarea ciocanului);
- Înot (2): David Popovici (100 m liber, 200 m liber), Vlad Stancu (800 m liber, 1.500 m liber);
- Box (1): Lăcrămioara Perijoc (cat. 54 kg);
- Kaiac-canoe (3): Cătălin Chirilă (C1 – 1.000 m), Ilie Sprîncean, Oleg Nuţă (C2 – 500 m);
- Canotaj (44): dublu vâsle feminin, categorie uşoară, dublu vâsle feminin, dublu rame feminin, patru rame feminin, patru vâsle feminin, 8+1 feminin, dublu vâsle masculin, dublu rame masculin, patru rame masculin, patru vâsle masculin, 8+1 masculin;
- Gimnastică artistică (6): 5 locuri – echipa feminină; Andrei Muntean;
- Gimnastică ritmică (1): Annaliese Drăgan;
- Lupte (2): Andreea Beatrice Ana (lupte feminine, cat. 53 kg), Alin Alexuc (greco-romane, cat. 130 kg);
- Polo pe apă (13): 13 locuri – echipa masculină;
- Scrimă (1): Mălina Călugăreanu (floretă);
- Tenis de masă (4): 3 locuri – echipa feminină, Ovidiu Ionescu/Bernadette Szocs (dublu mixt);
- Yachting (1): Ebru Bolat (clasa Ylca 6).
{{text}}