International   •   Campionate   •   FIFA

Sindicatul fotbaliștilor amenință FIFA » Vor modificarea unei competiții: „Uitați de ea sau vă dăm în judecată!”

Gianni Infantino, strâns cu ușa de FIFPRO / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 10 mai 2024

Noul proiect al FIFA de a extinde Mondialul Cluburilor la 32 de echipe, odată cu ediția 2025 din SUA, a provocat revolta jucătorilor. FIFPRO și World Leagues au și trimis o scrisoare forului prezidat de Gianni Infantino, în care cer reprogramarea turneului, invocând daunele financiare aduse Ligilor naționale și riscul mărit al accidentărilor.

Gianni Infantino a întins prea tare coarda cu noua inițiativă de a reforma Campionatul Mondial al Cluburilor, în goana după un profit cât mai mare la FIFA. Trecerea din 2025 la noul format, extindere la 32 de participante la turneul din Statele Unite, ce urmează și modificării din sezonul viitor al Ligii Campionilor (36 de echipe în loc de 32), a provocat revoltă în rândul fotbaliștilor.

Prin intermediul FIFPRO, Sindicatul jucătorilor profesioniști, și al World Leagues, organizația care reunește campionatele naționale din întreaga lume, a fost trimisă o scrisoare de protest către forul suprem mondial, care este amenințat că, în cazul ignorării cererii de a reprograma competiția, va fi chemat în instanță!

Cer o desființare totală a CM al Cluburilor


Potrivit The Times, FIFPRO și World Leagues au anunțat că deja au apelat la avocați pentru a pregăti acțiunea judiciară, invocând aglomerarea insuportabilă a calendarului FIFA și producerea de pagube financiare pentru ligile naționale plus sporirea semnificativă a riscurilor de accidentare pentru fotbaliștii supuși unui număr tot mai mare de partide.

„Forul de la Zurich e învinuit, de asemenea, că ia decizii numai în beneficiul propriilor interese comerciale. Cererea oficială de reprogramare a Mondialului Cluburilor se află deja pe ordinea de zi la reuniunea de săptămâna viitoare de la Bangkok.

Iar pe lângă problemele legate de noul CM al Cluburilor, programat între 15 iunie și 13 iulie 2025, FIFPRO și World Leagues solicită și anularea vechiului Mondial al Cluburilor, succesorul Cupei Intercontinentale", scriu englezii.

FIFPRO vrea protejarea intereselor jucătorilor


Există deja și amenințări ale organizațiilor citate la adresa forului condus de Gianni Infantino: „În cazul în care FIFA refuză să se angajeze în mod oficial să rezolve aceste probleme la următoarea reuniune a Comitetului Executiv, vom fi nevoiți să ne sfătuim cu membrii noștri cu privire la opțiunile pe care le au la dispoziție. Atât individual, cât și colectiv, pentru a ne proteja în mod activ interesele", se arată în scrisoarea deschisă trimisă la FIFA.

„Aceste opțiuni includ o acțiune în justiție contra FIFA, în legătură cu care am contractat consultanță juridică externă. FIFA a luat în mod continuu și consecvent decizii unilaterale în beneficiul propriilor competiții și interese comerciale, în timp ce prejudiciază în mod negativ și constant ligile naționale și jucătorii", se explică tot în textul amintit.

„Pentru o perioadă semnificativă, FIFA a ignorat încercările repetate ale ligilor și sindicatelor de a aborda această problemă și această tendință nu mai poate fi tolerată".

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.