Liga 1

A anunțat că vrea să semneze imediat după ce FCSB a primit titlul: „Să vedem cât mă doresc ei”

Articol de Sergiu Alexandru  —  duminică, 12 mai 2024

Fundașul stânga Risto Radunovic (32 de ani) spune că și-ar dori să continue la FCSB și în sezonul viitor.

Deși inițial anunțase să vrea ca la finalul sezonului să plece, mai ales că intră în ultimele 6 luni de contract, apărătorul muntenegrean a spus după ce FCSB a primit titlul de campioană că își dorește să continue. Și că așteaptă să primească o ofertă de prelungire.

Risto Radunovic vrea să continue la FCSB

„Îmi doresc să continui, da. Dar să vedem cât de tare mă doresc și cei din club. Vedem. Orice se poate întâmpla în fotbal. Acum am luat campionatul și nu trebuie să ne oprim aici”, a spus Risto Radunovic la „Digi Sport Special”.

În acest sezon, Risto Radunovic a jucat 39 de meciuri pentru FCSB, 34 dintre acestea în campionat. În total, are 135 de meciuri, 5 goluri și 14 pase decisive la noua campioană a României.

„I-am propus prelungirea contractului lui Radunovic. Are 10.000, vrem să îi facem 15.000. În iarnă îi expiră”, spunea Gigi Becali pe 22 aprilie.

Au început negocierile cu agentul lui. Acum suntem la distanţă destul de mare, sper să ne apropiem, dar să fie din ambele direcţii. Nu sunt nici optimist, nici pesimist. Ştiu că e jucătorul nostru până în decembrie, iar în vară nu va pleca. Asta garantez, chiar dacă nu semnează prelungirea. Despre planul B nu pot discuta.

– Mihai Stoica, 1 mai

VIDEO. FCSB a petrecut cu fanii câștigarea campionatului

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.