Fotbal   •   Nationala   •   ECHIPA NAȚIONALĂ

Un japonez crede în România și Alibec la Euro: „Mereu au fost 2-3 surprize”

Denis Alibec și Nicolae Stanciu, doi dintre jucătorii experimentați ai naționalei României, foto: Imago

Articol de Eduard Apostol   —  duminică, 12 mai 2024

Petrolistul Takayuki Seto, mijlocașul de 38 de ani al ploieștenilor, le ține pumnii „tricolorilor”, luna viitoare, la turneul final din Germania. Diseară, cu Poli Iași (21:30), le promite surprize propriilor fani la ultima etapă, din Copou

Poli Iași - Petrolul, diseară, de la ora 21:30, este unul dintre meciurile tari din play-out, cu impact important pentru clasamentul final. Moldovenii speră să evite retrogradarea directă, luptă și pentru a scăpa de locurile pentru baraj. Ploieștenii au transmis că vor lupta pentru victorie, pentru orgoliu și pentru a câștiga cel puțin un loc mai sus în clasament.

140de mii de euro în plus este suma bonus din drepturile TV pe care un club o poate obține cu orice poziție superioară în clasament

Takayuki Seto spune, și el, că Petrolul joacă la victorie la Iași


Vineri, cei de la Petrolul au lansat logo-ul centenarului clubului prahovean, au detaliat și alte surprize pregătite suporterilor galben-albaștrilor. De asemenea, jucătorii din lotul actual prezenți la eveniment au transmis că nu vor face act de prezență diseară în Copou.

Takayuki Seto, 38 de ani, este nu doar unul dintre veteranii "găzarilor", ci și ai campionatului. S-a întors de trei ani la Ploiești, a închis cercul, întrucât niponul și-a început aventura în România la FC Ploiești în iulie 2007.

A cucerit titlul cu Astra Giurgiu, în 2016, echipa antrenată de Marius Șumudică, din care mai făceau parte Alibec, Budescu, Găman, Morais, Lung, Teixeira și alții, formația efectuând ciclul săptămânal de antrenamente pe stadionul din 9 Mai, cartierul din vestul urbei.


"Sunt foarte fericit că sunt în anul centenarului la Petrolul, sperăm să facem un an extraordinar de bun în ceea ce va urma. Pentru noi, pentru club, pentru suporteri.

Sezonul următor o să fie și mai greu, sper să fie mai bun decât acesta. (Luptați pentru play-off?) Tot timpul am fost sus și în acest sezon, dar n-am fost constanți. Sperăm, luptăm, să fim în primele 6 la anul.

Și pentru noi este important meciul de la Iași. Mergem să câștigăm!

(Au fost controverse legate de anumite partide) Noi mergem să câștigăm la Iași, un loc mai sus e bun pentru toată lumea de la Petrolul", a declarat Seto, unul dintre liderii vestiarului Petrolului, pentru GSP.ro.

Seto are de gând să continue și în proximul sezon în tricoul galben-albaștrilor.

36de meciuri și un assist a adunat Takayuki Seto pentru Petrolul în actuala ediție

Claudiu Tudor a spus de ce Petrolul nu merge în vacanță la Iași: „Am trăit anul trecut un moment identic”. Ce spune de turcii ce voiau clubul

Takayuki Seto speră ca fostul său coechipier, Denis Alibec, să marcheze pentru România în Germania

Echipa națională se pregătește ca peste o lună să aibă primul meci, cu Ucraina (17 iunie), la Euro 2024. Se fac ultimele pregătiri pentru încropirea lotului.

"Un turneu final are mereu 2-3 surprize, una dintre ele sper să fie România. (Îți place de vreun jucător al naționalei?) Alibec. Am jucat împreună și sper să dea gol la Euro.

Nu știu dacă dintre coechipieri va fi vreunul la Euro. Nu cred. Văd că deja se cam știe lotul României. Este foarte greu ca vreunul să mai prindă echipa", a mai spus japonezul.

Din lotul Petrolului, au fost monitorizați în ultima vreme Valentin Țicu (fundaș stânga) și Marian Huja (stoper) pentru a face pasul către prima reprezentativă. În plus, Gicu Grozav a adunat 30 de selecții și 5 goluri la echipa națională, în timp ce Sergiu Hanca are 7 selecții pentru „tricolori”.

Japonezul Takayuki Seto despre șansele României la Euro 2024 și cât timp va mai rămâne la Petrolul

Citește și alte știri:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.