La finele acestui sezon de liga a doua, Unirea Slobozia a promovat în Liga 1 pentru prima oară în istorie. Acum, formația lui Adrian Mihalcea se întărește pentru primul sezon din elita fotbalului românesc.
Ialomițenii au bifat prima achiziție, la o singură zi distanță de decernarea trofeului Ligii a 2-a.
Adi Mihalcea primește întăriri
Ieri, în ultima etapă a ligii secunde, Slobozia a remizat cu Șelimbăr, 0-0, terminând campionatul la opt puncte distanță de locul 2, Corvinul, finalista Cupei României. Direct a mai promovat Buzăul, iar la baraj vor merga Mioveni și Csikszereda.
Primul jucător transferat de Slobozia este Marius Antoche, mijlocașul defensiv al celor de la Hermannstadt. Conform surselor GSP, acesta a semnat pe o perioadă de un an.
Fotbalistul născut la Vatra Dornei va împlini 32 ani în această vară, pe 21 iunie, aflându-se în efectivul sibian din vara lui 2021. De-a lungul carierei, a mai evoluat pentru echipa secundă a Sportului Studențesc, CS Otopeni, CS Balotești, Unirea Tărlungeni și Farul Constanța.
Antoche nu a prins foarte multe minute în acest sezon. În play-out, a evoluat 25 minute în partida câștigată de Hermannstadt cu Petrolul, 2-0.
Așa cum am discutat cu Adi Mihalcea, vom păstra în proporție destul de mare lotul actual. Mergem pe continuitate, iar ca exemplu avem Oțelul Galați. Deja avem propuneri de jucători care activează în Superligă. Cred că seriozitatea clubului, salariile sunt plătite întotdeauna la timp, condițiile bune, atmosfera, care este una propice performanței, toate acestea pot fi atuurile noastre.
Adi Mihalcea va continua cu Unirea Slobozia, aici are liniștea pe care și-o dorește orice antrenor, el împreună cu staff-ul lui au reușit o performanță istorică. Dacă ar primi o ofertă de nerefuzat de la un club important nu ne-am opune unei eventuale plecări, dar simt că va rămâne la Unirea Slobozia
- Ilie Lemnaru, președinte Unirea Slobozia
{{text}}