Pe străzile din Capitala Spaniei, Real Madrid a sărbătorit, alături de suporteri, cel de-al 36-lea titlu de campioană din istorie. Acesta a fost adjudecat etapa trecută, după ce echipa lui Ancelotti s-a impus în fața celor de la Cadiz, iar Barcelona a pierdut cu Girona.
Ieri, „Los Blancos” s-au impus cu 4-0 în fața celor de la Granada, folosind mai multe rezerve. Fran Garcia, Arda Guller și Brahim Diaz, cu o „doppietta” au semnat reușitele.
GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini de la petrecerea de titlu a „galacticilor”. Sursă foto: Imago
Trofeul de campioană le-a fost înmânat „galacticilor” de către președințele Federației Spaniole de Fotbal, Pedro Rocha, într-o ceremonia privată la baza de pregătire „Valdebebas”.
Apoi, componenții lotului madrilean s-au îmbarcat într-un autobuz, cu destinația Puerta del Sol, centrul Madridului. Jucătorii Realului au fost întâmpinați de mii de fani în apropierea Puerto del Sol, la Cibeles, o celebră piață din metropola iberică, loc de sărbătoare clasic pentru madrileni.
Tradițional, căpitanul „Los Blancos” va așeza o eșarfă în culorile clubului peste statuia lui Cybele, ce întruchipează o zeiță
„Acest campion aparține tuturor suporterilor noștri. Este al 36-lea campionat. Am câștigat pe baza perseverenței, a consecvenții, a muncii și a unui sacrificiu imens. Fiecare trofeu pe care îl câștigăm este un impuls către noi provocări.
Reprezentăm o bază de fani care ne dă putere la fiecare meci. În fiecare zi, muncim pentru ei, pentru a le îndeplini orice vis. Suntem mândri să reprezentăm numele Madridului în Spania, dar și în lume. Acest club este universal, aparține tuturor!”, a fost discursul lui Florentino Perez la încoronarea Realului.
Real mai are trei meciuri de disputat în La Liga, însă adevărata miză a acestui final de sezon o reprezintă finala de Champions League. Pe 1 iunie, madrilenii se vor duela cu Borussia Dortmund în încercarea de a-și trece în palmares a 15-a „urecheată”.
{{text}}