Fotbal

Farul a luat trofeul, la primul sezon în Superliga » Gică Popescu: „Ne pregătim de Liga Campionilor”

FOTO: Facebook Farul Constanța

Articol de Ionuţ Coman  —  Sunday, 12 May 2024

Pentru al doilea an consecutiv, Farul Constanța aduce un titlu de campioană la malul mării. În sezonul trecut au fost băieții lui Gică Hagi, de această dată au cucerit trofeul fetele în alb-albastru, după ce au câștigat în fața celor de la Universitatea Cluj, scor 2-1.

La doar doi ani de la înființare și la primul sezon în Superligă, constănțencele au oprit supremația celor de la Universitatea Cluj, care câștigaseră ultimele 12 titluri naționale.

Echipa pregătită de Raluca Sârghe-Simes și-a asigurat matematic primul loc cu două etape înaintea finalul play-off-ului, chiar după o victorie în fața ardelencelor. Farul a revenit spectaculos în derby-ul disputat duminică, pe arena centrală a Academiei Hagi de la Ovidiu, și a câștigat cu 2-1, cu un gol marcat în prelungiri.

Reușita a dat startul fiestei, cu șampanie și strigăte de bucurie, alături de cei câteva sute de fani din tribune.

VIDEO. Bucuria jucătoarelor de la Farul, după ce au câștigat titlul național

>

La final Gică Popescu, președintele Farului a anunțat, că echipa antrenată de Raluca Sârghe-Simes vrea să meargă în Liga Campionilor:

„Ne-am bucura ca în fiecare an să câștigăm un titlu de campioană. O dată fetele, o dată băieții. Dacă acum au câștigat fetele, la anul este rândul băieților. Ne pregătim de Liga Campionilor. Dacă nu am reușit anul trecut să intrăm în grupe cu băieții, poate reușim cu fetele! ".

La același lucru aspiră și vicepreședintele Tibi Curt:

„Este o performanță remarcabilă să aducem titlul la Constanța în primul an în Superligă. Vă asigur că nu va fi ultimul! Am reușit să aducem un suflu nou în fotbalul feminin românesc, dar este doar primul pas. Ne dorim să construim o echipă competitivă și să facem performanță și în Liga Campionilor".

„Atât de multe emoții am trăit în acest sezon și atât de mult mă bucur că am câștigat campionatul, pentru că aceste fete merită. Cred că este un nou început pentru fotbalul feminin românesc prin faptul că Farul a luat titlul. Eu am fost ca jucătoare în Liga Campionilor, cu rezultate foarte bune, și îmi doresc să trecem de grupe încă de la prima participare", a spus antrenoarea Raluca Sârghe-Simes.

„Știam că va fi greu, pentru că jucam împotriva campioanei, și sunt fericită că am dat golul victoriei. Am câștigat titlul de campioană deși nimeni nu ne dădea nicio șansă. Am fost făcute bunicuțe, dar am arătat că suntem cele mai bune", a adăugat veterana de 37 de ani, Ana Maria Stanciu. 

Citește și alte știri din fotbal:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.