Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO - UTA 2-0

Andrei Nicolescu anunță: „Suntem departe de ce am prevăzut. Trebuie să facem o analiză serioasă”

Articol de Sergiu Alexandru, Valentin David (video), Carmen Dumitru   —  luni, 13 mai 2024

Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a tras concluziile după victoria cu 2-0 contra celor de la UTA Arad, care îi duce pe „câini” la barajul de menținere/promovare în Superligă.

  • Dinamo s-a salvat de la retrogradarea directă. A câștigat partida cu UTA, 2-0, și a beneficiat de jocul rezultatelor. „Câinii” merg la barajul pentrU menținere/retrogradare, adversara urmând a fi Csikszereda.
  • În urma rezultatelor din această seară, Poli Iași s-a salvat de la retrogradare, Dinamo și FC Botoșani s-au clasat pe locurile de baraj, iar FC Voluntari și FCU Craiova au retrogradat în Liga 2.

    „Dublele” barajului pentru menținerea / promovarea în Superligă sunt
  • Dinamo - Csikszereda
  • FC Botoșani - CS Mioveni
  • Luni, 13 mai, ora 11:00, va avea loc tragerea la sorți pentru stabilirea ordinii disputării meciurilor de baraj. Partidele tur vor avea loc vineri, 17 mai, respectiv luni, 20 mai. Partidele retur, o săptămână mai târziu.
  • Aflată cu cuțitul la os, Dinamo a avut o primă repriză de vis cu UTA. Profitând și de faptul că echipa lui Mircea Rednic a jucat fără chef, iar portarul Danylo Kucher a gafat de două ori.

Oficialul „câinilor” a vorbit despre intensitatea partidei și despre cât de importantă a fost victoria contre formației arădene. Și a dezvăluit că jucătorii vor primi o primă importantă dacă se salvează de la retrogradare.


VIDEO. Andrei Nicolescu, declarații după victoria lui Dinamo cu UTA

„Eu cred că dacă în play-out făceam aceleași jocuri ca în sezonul regulat, nu vorbeam de Dinamo în situația de acum, cu meci decisiv și emoții. E o bucurie pe moment, pentru că aveam o ultimă șansă. Acum trebuie să ne concentrăm pe baraj.

Nu a fost un sezon bun și trebuie să facem o analiză. La baraj, e clar că orice echipă din Liga 1 e favorită, dar ați văzut și anul trecut că o echipă de Liga a 2 a prins o zi foarte bună. De aceea trebuie să fim foarte atenți.


E foarte important că toată lumea a jucat pe teren. A fost o mare ușurare. E o primă pentru salvarea de la retrogradare. Va fi toată lumea mulțumită”, a spus Andrei Nicolescu după meci, la stadion.

Apoi a intrat în direct la PrimaSport și a oferit noi declarații.

„Trebuie să fim foarte atenți la ce urmează. A fost o încărcătură foarte mare. Le mulțumesc tuturor care și-au făcut treaba. Toată meciurile s-au jucat pe teren. În seara asta, a fost o minune pentru noi. Aveam o sabie foarte mare deasupra capului. Ne-a fost teamă, dar știam că vom fi câini adevărați și mergem peste ei pentru acest rezultat. Încep să-mi dau seama ce înseamnă să fim câini adevărați.

Suporterii nu au cum să fie mulțumiți. Suntem departe de ce am prevăzut. Trebuie să facem o analiză serioasă, anul ăsta, din punct de vedere sportiv, nu e foarte reușit. Avem un play-out care nu a fost reușit, care nu ne-a adus atâtea puncte cât prognozam.

Jucătorii s-au descătușat acum, dar de mâine vom începe treaba. Cred că Zeljko a trăit la intesitate mare acest meci. Pe final cred că i s-a făcut puțin rău, l-am văzut un pic... Cred că a trăit foarte intens”, a mai declarat Nicolescu.

Nu picați în derizoriu! E un subiect fals. E o diferență de la Cer la pământ între el și fratele lui. Există diferențe. Nu l-am cunoscut... Dar vorbim de o firmă de impresariat, e transfer verificat la Federație. O să ne gândim și vom da un comunicat. Da, Edgar poate fi considerat un transfer nereușit. Putem discuta, putem analiza. El mereu a vorbit portugheză, engleză lui e limitată



- Andrei Nicolescu

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.