Liga 1

Dan Nistor, show la conferință: „Surprize, surprize!”

Articol de Marius Mărgărit, Sergiu Alexandru, Răzvan Petrescu (video)  —  luni, 13 mai 2024

U Cluj a trimis-o în Liga 2 pe FC Voluntari. S-a impus cu 1-0, după un gol marcat din penalty de Dan Nistor.

La finalul partidei de la Voluntari, mijlocașul de 35 de ani a făcut radiografia meciului și a situației din club. Și a vorbit și despre lupta pentru salvarea de la retrogradare, care s-a dus până în ultima etapă.

VIDEO. Dan Nistor, după FC Voluntari - U Cluj

>

„Ne bucurăm că am luat cele trei puncte. Ne doream locul 8. Multă lume a discutat că se fac jocuri de culise, dar s-a dovedit că nu e așa, că fotbalul românesc nu e așa pricinos cum zic unii. Spuneau că unii se dau la o parte, că facem blaturi și nu mai știu ce alte prostii. S-au acuzat și alte echipe, știu ce zic.

Nici nu știu cine a mers la baraj și cine s-a salvat direct. Dinamo și Botoșani la baraj, iar Poli Iași s-a salvat direct? Surprize, surprize. Îmi pare rău de FC Voluntari, dar ăsta e fotbalul. Noi am avut și o primă mare, am fi luat bani dacă prindeam locurile 7-8. Avem și pentru finala Cupei, dar și pentru play-off. Nu vreau să mă mai gândesc, că mă ia capul...

Voi ați văzut meciul lui Dinamo cu UTA. Eu nu am văzut nimic. Sper că toată lumea și-a apărat corect șansele. Noi am făcut tot ce depins de noi. Dar și noi dacă pierdeam cu Dinamo eram numiți blatiști. Oricum ne-au acuzat. Lăsăm lumea să vorbească. Dacă spui că nu am jucat corect cu Dinamo înseamnă că nu ai creier. Gura omului o astupă doar pământul”, a spus Dan Nistor.

FOTO. Ce s-a întâmplat în vestiarul lui FC Voluntari, imediat după retrogradare » Reporterii GSP au surprins scenele

U Cluj nu stă în Nistor, eu nu stau pentru acest contract. Nu trag de el, am cu ce să-mi cresc copilul. Dacă clubul vrea să renunțe, ne strângem mână și rămânem prieteni. Sunt la a doua tinerețe. Mâine dacă plec, îmi găsesc echipa.

- Dan Nistor

Eu sunt obișnuit să fiu înjurat. Aproape pe toate stadioanele pățesc asta. Eu le mulțumesc foarte mult că m-au înjurat. Să le dea Dumnezeu sănătate.

– Dan Nistor

Vreau să ia Oțelul Cupa. Dacă nu va câștiga, trebuie să jucăm barajul cu ei. Și e greu la Galați. Sunt topoarele pe masă, săbii... Sper să câștige.

- Dan Nistor

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.