Bologna s-a calificat pentru prima oară în istoria clubului în grupele Champions League, după ce AS Roma a pierdut cu 1-2 pe terenul Atalantei, duminică, într-o partidă contând pentru etapa a 36-a din Serie A.
Aflată pe poziția a 3-a, Bologna a atins „cota” 67 în întrecerea internă din „Cizmă”, după succesul din deplasare de sâmbătă cu 2-0 în fața celor de la Napoli.
Înfrângerea suferită de AS Roma a declanșat sărbătoarea la Bologna
Astfel, cu două etape înainte de finalul din Serie A, trupa pregătită de Thiago Motta (41 de ani) este sigură de prezența în grupele celei mai importante competiții intercluburi din lume, Champions League, indiferent de ce rezultate va mai înregistra.
Joey Saputo, președintele celor de la Bologna, a jubilat după performanța reușită de echipa pe care o conduce și o reprezintă.
„Mă întorc la Bologna în aceste ore pentru a sărbători cu tot orașul această realizare istorică. Bologna revine în Europa și face acest lucru prin calificarea la cea mai importantă competiție, Champions League, la șaizeci de ani de la participarea în Cupa Campionilor de atunci (n.r.- fostul format din Champions League, fără grupe).
Familia mea și cu mine vrem să împărtășim această bucurie imensă cu Thiago și băieții săi care au reușit o ispravă memorabilă, cu toți managerii, angajații și colaboratorii Bolognei. Ei muncesc zilnic pentru binele clubului și în special cu toți fanii noștri fantastici.
Ei merită această satisfacție mai mult decât oricine altcineva, pentru că au fost mereu alături de Bologna, chiar și în cele mai dificile momente ale istoriei noastre”, a fost reacția lui Saputo, conform paginii oficiale de Facebook a grupării Bologna.
Bologna, o revelație în prezent, dar o echipă cu istoric
Pe parcursul sezonului, Bologna a fost o adevărată revelație pentru fotbalul din Italia. Cu 27 de goluri primite în 36 de meciuri, elevii lui Motta au ținut a doua cea mai bună defensivă din campionat, fiind depășiți doar de campioana deja confirmată, Inter Milano (19 goluri).
Nici în atac Bologna nu s-a prezentat deloc rău. Din cele 51 de goluri marcate (1.41 de goluri pe meci), 11 au fost marcate de olandezul Joshua Zirkzee (22 de ani, atacant central), 10 de italianul Riccardo Orsolini (27 de ani, aripă dreapta) și 6 de scoțianul Lewis Ferguson (24 de ani, mijlocaș ofensiv).
Chiar dacă va participa pentru prima oară în istorie în grupele Champions League, Bologna nu este o echipă oarecare în Italia. A câștigat de 7 ori Serie A (1925, 1929, 1936, 1937, 1939, 1941 și 1964) și de două ori Cupa Italiei (1970 și 1974).
Se știu primele 4 reprezentante ale Italiei în Champions League
Campioana Italiei, Inter (92 de puncte), vicecampioana AC Milan (74 de puncte) și Juventus (locul 4, 67 de puncte) sunt celelalte formații din Italia deja calificate în grupele Champions League.
Atalanta (locul 5, 63 de puncte, 35 de meciuri), AS Roma (locul 6, 60 de puncte, 36 de meciuri) și Lazio (locul 7, 59 de puncte, 36 de meciuri) sunt echipele care sunt angrenate în lupta pentru poziția a 5-a din Serie A, ultima care asigură prezența în grupele Champions League din campionatul Italiei.
{{text}}