Cele 69 de ore ale lui Dorinel

Oțelul ne oferă, cu mai puțin de trei zile înainte de finala Cupei, o mostră de interpretare a corectitudinii care pentru unii poate părea chiar exagerată.

Meciul Oțelul-Botoșani 2-0 s-a încheiat duminică seara la ora 23:30, iar finala Cupei, Oțelul – Corvinul, e miercuri de la 20:30. Doar 69 de ceasuri între un fluier final și următorul fluier de start.

Vreo 6-7 dintre acestea durează deplasarea către Sibiu, pe șoselele Patriei. Restul, odihnă, probabil un antrenament de refacere luni și încă unul, oficial, marți, în care nu prea poți să faci mare lucru pentru că e toată lumea cu ochii pe tine.

Avea argumente să odihnească

Dintre cei cinci „liniștiți” care duminică seara îi întâlneau pe cei cinci „neliniștiți” implicați în lupta pentru evitarea retrogradării, Oțelul era singurul care avea argumente să menajeze câțiva titulari.

Măcar așa, de obidă, că atunci când s-a programat ”cvintetul retrogradării” duminică până spre miezul nopții, nimeni n-a ținut cont de finala de miercuri. Să joace, că doar de-aia sunt fotbalișt! În asemenea situații, când nu li se respectă un interval decent între meciuri, de regulă cluburile fac scandal. Dinspre Galați n-am auzit nicio silabă.

Cam jumi-juma

În aceste condiții de timp care te strânge cu ușa, Dorinel începe meciul cu Botoșaniul cu măcar cinci-șase titulari incontestabili în formula de start. Dintre cei introduși din primul minut, poate doar Gaitan, Jardan, Ghiocel, Malle, Rusevic și parțial Adăscăliței n-au acest statut. Și eventual Tănasă, care împarte de regulă postul de ”Under” cu Bodișteanu. 

Nu joci finala în fiecare zi

Îi putea zice cineva ceva lui Dorinel dacă celor de mai sus îi adăuga și pe Neagu, Rus, Stoian, Yabre, oameni care de-a lungul sezonului au evoluat mai puțin? Absolut deloc. Comandamentul imediat al finalei de Cupă cauționa orice fel de alegere.

Oțelul nu e clubul care să joace cu trofeul pe masă în fiecare an și să spună nu-i nimic, dacă nu se câștigă Cupa acum, se va câștiga la anul sau peste încă un an. Ultima distincție a clubului (de fapt, singura) e titlul de acum 13 ani, cu același antrenor pe bancă. 

Golurile „rezerviștilor”

Cu echipa asta, vreo cinci-șase titulari, vreo cinci-șase rezerve, Galațiul are 2-0 la pauză. Pe tabelă, la marcatori, sunt scrise numele lui Gaitan și Rusevic, cu evoluții mai rare pentru gălățeni, mai ales argentinianul.

La 2-0, problema cu Botoșaniul e în mare parte rezolvată, rezultatul trebuie doar păstrat, băieții lui Iftime nu prea mai au nimic de făcut decât să se roage să nu câștige Voluntariul și Craiova, că atunci ei ar pica direct. De întors rezultatul, mai greu. Oțelul e genul de echipă care știe să țină de un scor favorabil.

Au intrat „greii”

Mai trec 15 minute și devine tot mai clar că punctele sunt ale Galațiului. Dorinel pare că a înnebunit. Îi scoate pe ”rezerviștii” Rusevic, Malle și Jardan și îi bagă, deodată, pe Cisotti, Maciel și Lameira.

Dacă nici aceștia nu sunt titulari la Oțelul, atunci cine e? Un pic mai târziu schimbă și „underii” între ei, Bodișteanu în locul lui Tănasă, iar pentru ultimul sfert de oră îl trimite în teren și pe bulgarul Zhelev, și el cât se poate de titular de obicei, fie fundaș dreapta, fie stânga. Așa că din primul „11” al Oțelului, din formula ideală, doar Telles și Alex Pop n-au pășit pe teren la acest meci cu Botoșaniul.

Ordinea operațiilor

Sigur că nu e vreun mare merit că-ți aperi șansele, e doar normalitatea. Numai că Galațiul avea toate argumentele din lume să mai odihnească vreo cinci-șase oameni.

În finala cu merituoasa Corvinul (meciurile cu trofeul pe masă anulează mult din ecartul valoric, înclinat de partea Oțelului), Dorinel s-ar putea să aibă parte și de prelungiri, și de penaltyuri, adică de o altă seară lungă, pentru care prospețimea e esențială. Dar mai întâi, cronologic vorbind, esențial a fost și meciul cu Botoșaniul, știți cum e pe la noi, lumea vorbește....