Liga 2

Ofertă surprinzătoare din România pentru Constantin Budescu » Clubul are un mare atu la negocieri

Constantin Budescu / FOTO: Imago

Articol de Ionel Luţan  —  luni, 13 mai 2024

Concordia Chiajna a ratat un nou campionat. N-a prins play-off-ul și mai rămâne cel puțin un sezon în Liga 2. Constantin Budescu (35 de ani) se află pe lista ilfovenilor pentru mercato.

Venirea lui Ilie Poenaru pe final de campionat a reaprins speranțele legate de viitorul campionat. Formația condusă de Cristi Tănase vrea să se întărească serios.

Constantin Budescu, pe lista Concordiei Chiajna

Printre jucătorii doriți la Chiajna în perspectiva viitorului sezon s-ar afla și Constantin Budescu. Eliberat de Farul Constanța, Budescu poate lua în considerare oferta de la Concordia ținând cont de relațiile excelente pe care mijlocașul le are cu actualul manager al ilfovenilor, Gabriel Tamaș.

Costică ne-a ajutat foarte mult din vară până în iarnă. După care, ușor-ușor, lucrurile n-au mers cum ne doream și noi, și el. Pe Budescu îl ai să joace, altfel nu-l ții pe bancă. Mai trebuie să vrea să mai joace! A fost bine, i-am zis că, oricând vrea, casa lui e aici, are un prieten în mine și tot timpul rămâne loc de bună ziua
- Gică Hagi, despre despărțirea de Budescu

Ilie Poenaru rămâne și în sezonul următor antrenorul Concordiei, chiar dacă nu a semnat noul acord cu ilfovenii.

„Chiar de la începutul săptămânii ne punem la masa discuțiilor. Lucrurile între noi sunt, în general, lămurite. Nu știu deocamdată de Budescu, avem mulți jucători în vizor. Vom completa, evident, lotul cu o serie de fotbaliști cunoscuți”, a precizat Ilie Poenaru.

Concordia a retrogradat la finalul sezonului 2018/2019. A investit sume importante în fiecare stagiune, dar a prins o singură dată play-off-ul. S-a clasat pe locul 5 în 2021/2022.

În recent încheiata stagiune s-a clasat pe 3 în Seria B din play-out.

VIDEO. Gigi Becali: „Eu antrenor? Sunt la unghia mică a lui Gică Hagi. Banii au făcut, ce-am făcut eu?”

>

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.