Alejandro Tabilo, 26 de ani, # 32 ATP, semifinalist în aprilie la Țiriac Open și învingător în duelul cu Novak Djokovic de la Roma, are un mod original de a-și sărbători victoriile.
Cea mai strălucitoare izbândă din cariera jucătorului chilian s-a produs în turul al treilea al turneului Masters 1000 de la Roma, atunci când l-a eliminat pe liderul mondial, Novak Djokovic, 6-2, 6-3.
Tabilo, care a ajuns în luna aprilie în semifinalele de la Țiriac Open, fiind învins de viitorul campion Marton Fucsovics, a oferit o performanță de înalt nivel, lovind mingea puternic și curat pe parcursul celor 67 de minute ale meciului.
El a devenit astfel primul jucător din Chile care câștigă în fața unui număr unu mondial în exercițiu din 2007 încoace, când Fernando Gonzalez se impunea în fața lui Roger Federer la ATP Finals.
După ultima minge, copleșit de emoție, a sărbătorit cu un gest specific, ducându-și degetele arătătoare la tâmple. Apoi, când a venit momentul să scrie ceva pe cameră, a notat cu majuscule și marker verde un cuvânt: UNAGI.
Ritualul lui Alejandro Tabilo, inspirat din „Friends”
De unde vine acest mic ritual? Este inspirat din episodul 17 din sezonul 6 al celebrului serial Friends, unul dintre favoritele lui Alejandro.
În acel capitol, Ross, unul dintre personajele principale ale sitcomului, interpretat de David Schwimmer, face același gest, cu arătătoarele la tâmple, și spune „unagi”, referindu-se la o presupusă stare de conștientizare totală care îi permite să înfrunte orice gen de pericol.
Alejandro Tabilo, mesajul de pe cameră și personajul Ross din Friends
Cu toate că termenul înseamnă, de fapt, țipar de apă dulce, iar conceptul este unul fictiv, pare că Tabilo îl transpune în realitate și îl ajută să se simtă bine.
„Această sărbătorire este specială, e pentru prietena mea și are legătură cu Friends”, a explicat Tabilo pentru site-ul ATP. „Eu văzusem serialul, deja începusem să vizionez din nou, și când am pus un episod pentru ea, era chiar cel cu Unagi.
Apoi vorbeam amândoi despre faptul că ar trebui să fim atenți la ce se întâmplă în jurul nostru. Și așa am început să ne tachinăm cu Unagi, iar de aici a răsărit și sărbătorirea. Are deja peste doi ani”, a adăugat el, între râsete.
Alejandro Tabilo în cel mai bun an al său
În cele din urmă, anul acesta, conceptul ficțional a început să dea roade. În 2024, Alejandro a cucerit primul lui titlu ATP, unul de categorie 250, la Auckland, în ianuarie. La final, a sărbătorit în stil Unagi, iar peste o zi intra în Top 50. A mai disputat o finală, la Santiago, pe zgură, pierdută în fața argentinianului Sebastian Baez.
Alejandro Tabilo a jucat la București în a treia sa semifinală din 2024 Foto: Raed KrishanAlejandro s-a născut la Toronto, în Canada, însă reprezintă Chile în competiții. „Părinții mei sunt amândoi chilieni, s-au întâlnit în Canada, de aceea m-am născut acolo. La 18 ani, am schimbat cu Chile. Trăiesc acolo de 8 ani, e o experiență frumoasă", a detaliat Tabilo.
„Mereu mi-am dorit să joc pentru Chile, m-au primit foarte bine". Mai mult decât atât, el a urmărit de-a lungul anilor ce s-a întâmplat în tenisul chilian. „Datorită familiei mele. Mi l-au arătat pe Rios, când era perioada lui.
Am crescut văzându-i pe Massu și Gonzalez, a fost frumos să am idoli la care să mă raportez. În special acum, că sunt și în echipa de Cupa Davis, iar Massu este acolo, îmi poate da sfaturi. E grozav", a spus Alejandro pentru GSP la București.
Sud-americanul îl va întâlni în „optimile” de la Roma pe Karen Khachanov, care s-a impus în unica lor întâlnirea anterioară, din 2022, pe iarba de la 's-Hertogenbosch.
{{text}}