Istvan Kovacs (39 ani) va fi arbitrul central al finalei de Europa League dintre Leverkusen și Atalanta. Ultimul act al competiției secunde din continent va avea loc pe 22 mai, la Dublin.
Va fi a doua finală importantă din cariera arbitrului din Carei, după cea de Conference League din 2022, chiar prima din istorie. Atunci, Roma s-a impus în fața batavilor de la Feyenoord, 1-0. Cu această ocazie, Istvan Kovacs completează o listă selectă pentru „cavalerii în negru” români.
Nicolae Rainea, legendă a arbitrajului românesc
Născut în 1933 la Brăila, fost fotbalist în ligile inferioare, Rainea a urmat cariera în arbitraj, devenind cel mai important nume românesc în domeniu. A oficiat nu mai puțin de patru finale importante!
Mai întâi, a arbitrat a doua manșă a finalei Cupa UEFA din 1978, competiție desfășurată în format de dublă manșă până în 1997. După 0-0 în tur între PSV și Bastia, românul a fost la centru în victoria cu 3-0 a batavilor. În respectiva partidă, Rainea a arătat un singur cartonaș galben. În același an, 1978, a arbitrat și a doua manșă din Supercupa Europei. Altă reprezentată a Beneluxului a câștigat și atunci, Anderlecht.
Belgienii s-au impus cu 3-1 în fața Liverpool-ului lui Bob Paisley, deținătoarea Cupei Campionilor la acel moment. Similar finalei de Cupa UEFA, Rainea nu a intervenit foarte mult în desfășurarea partidei, neșifonându-și buzunarul în niciun moment. Nu a acordat nici măcar un avertisment!
267meciuri a arbitrat Rainea în Divizia A. A debutat pe prima scenă pe 7 noiembrie 1965, UTA - Farul 2-1. Ultimul meci în „A”: 17 decembrie 1983, FC Baia Mare - Rapid 3-0
Doi ani mai târziu, prestațiile solide din finalele europene i-au adus delegarea pentru ultimul act al EURO 1980! Pe Olimpico, o generație extraordinară a Belgiei înfrunta Germania de Vest, Rainea fiind la centru.
Nemții au câștigat cu 2-1, grație unei „doppietta” a lui Horst Hrubesch, deși Rainea dictase un penalty pentru belgieni în minutul 74, transformat de René Vandereycken.
Nicolae Rainea, la finala dintre Belgia și Germania de Vest. Sursă foto: Imago„Coroana” de pe cariera lui Rainea a fost finala Cupei Campionilor din 1983. La Atena, românul a păstrat echilibrul pe un teren unde se aflau Felix Magath, Paolo Rossi sau Michel Platini. Hamburger SV și-a trecut în palmares singurul trofeul de UCL, după o finală câștigată în fața celor de la Juventus, 1-0. Pe băncile tehnice ale celor două echipei erau legendarii Ernst Happel și Giovanni Trapattoni.
Nicolae Rainea a arbitrat finala de Cupa Campionilor din 1983Un an mai târziu, s-a retras din arbitraj, fiind membru al CCA apoi. Rainea a încetat din viață pe 1 aprilie 2015, la 81 ani.
În 1987, legendarul Ion Igna a arbitrat și el o finală de cupă continentală. Arădeanul a arbitrat manșa retur a finalei de Cupa UEFA dintre Goteborg și Dundee United. Partida din Scoția s-a terminat la egalitate, 1-1, victoria din tur (1-0) a suedezilor „așezându-le” trofeul în vitrina clubului.
Crăciunescu, urmașul lui Rainea
La 12 ani distanță de finala arbitrată de Rainea, un român avea onoarea din nou de a se afla la centrul unei finale de Cupa Campionilor. Crăciunescu, asistat de Tudor Constantinescu și Nicolae Grigorescu, a fost martor al istoriei.
Uriașul Milan al lui Arrigo Sacchi, aflat la a treia finală consecutivă a celei mai tari competiții intercluburi din lume și la a cincea în șase ani, a fost „răpus” de Ajax. „Lăncierii”, antrenați de Louis van Gaal, s-au impus cu 1-0, grație unui gol al lui Patrick Kluivert, cel mai tânăr jucător ce a punctat într-o finală de UCL și viitor jucător al lui Milan.
Ion Crăciunescu a oficiat finala dintre Ajax și Milan. Sursă foto: ImagoAcum, este rândul lui Istvan Kovacs să scrie istorie. După finala de Conference din 2022, a urmat Europa League în 2024. Din brigada pentru această finală vor face parte și conaționalii Vasile Marinescu și Ovidiu Artene, asistenți, și Cătălin Popa, asistent VAR.
{{text}}