În acest moment, viitorul lui Ianis Hagi (25 ani) este neclar. Împrumutul lui la Alaves expiră la finele acestui sezon, la Rangers nu mai are loc, iar Galatasaray s-a reorientat.
Vinerea trecută, Ianis Hagi a evoluat pentru echipa sa în partida cu Girona, terminată la egalitate, 2-2. A intrat în minutul 63, având o prestație solidă, oferind un assist pentru reușita egalizatoare a lui Jon Guridi, din minutul 90+9.
Ce urmează pentru Ianis Hagi?
După eșecul din derby-ul cu Celtic (1-2), Philippe Clement, managerul echipei de pe Ibrox, a anunțat o adevărată „revoluție” în mercato din vară. „Vor exista schimbări drastice în echipă. Asta este clar, ținând cont și de contractele care expiră. Va fi o reconstrucție masivă. Contractul internaționalului român cu Rangers expiră în această vară.
Scoțienii de la dailyrecord.co.ok au întocmit o listă cu 16 nume care ar putea să o părăsească pe Rangers în această vară. Pe aceasta se află și Ianis, despre care scoțienii notează: „Este ușor să uităm că românul este jucătorul lui Rangers.
O accidentare de lungă durată, urmată de un împrumut la Alaves, unde a fost folosit o singură dată din martie încoace. Dacă Rangers este hotărâtă să vândă jucători în această vară, pare că aventura sa pe Ibrox s-a terminat”.
Galatasaray s-a reorientat spre Donny Van de Beek
Mai mult, se pare că varianta Galatasaray, echipă unde tatăl său a scris istorie, este tot mai departe. Se pare că turcii sunt interesați de serviciile lui Donny van de Beek, fotbalistul lui Manchester United împrumutat la Frankfurt, unde a fost folosit în doar opt partide de-a lungul sezonului, notează site-ul spaniol fichajes.
Nemții nu vor să îi achite clauza de reziliere de 13 milioane, așa că drumul spre Galata este liber, echipa dorindu-l și în trecut pe Ali Sami Yen. Batavul a fost cumpărat pentru 39 milioane de euro de la Ajax. În prezent, valorează 7 milioane de euro, conform transfermarkt.
{{text}}