International   •   Campionate   •   Real Madrid - Deportivo Alaves

Real Madrid a pulverizat-o pe Alaves » Ce a făcut Ianis Hagi pe „Santiago Bernabeu”

FOTO: Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  miercuri, 15 mai 2024

Ianis Hagi a fost titular la Alaves în meciul pierdut pe „Santiago Bernabeu” cu Real Madrid, scor 0-5.

Internaționalul român a revenit în primul 11 într-un meci de la La Liga după 5 luni și a avut o prestație bună, în ciuda umilinței suferită de echipa lui. Hagi a fost singurul jucător de la Alaves care a pus probleme la poarta lui Courtois. Prima dată a încercat de la 60 de metri, dar a trimis pe lângă poartă cu piciorul drept.

Ianis Hagi, cel mai bun de la Alaves cu Real Madrid


Apoi au venit ocaziile mari, cu stângul. Ianis a tras tare, din afara careului, la colțul lung. Însă Courtois parcă nici nu ar fi fost accidentat până spre finalul sezonului, s-a întins și a scos de lângă bară. Hagi a fost aproape de gol și în repriza a doua, când Real Madrid avea deja 3-0.

7 șuturia tras Ianis Hagi cu Real Madrid, 3 dintre ele pe poartă

Mijlocașul ofensiv al lui Alaves a preluat în marginea careului advers, a trecut pe lângă un adversar și a tras tare la colțul scurt. Courtois a fost din nou la post și a reușit o nouă intervenție, de data această la limită, mingea a trecut apoi puțin pe lângă după ce a lovit mâna belgianului.

Ianis a mai tras o dată pe poartă, dar pe direcția lui Courtois, apoi a fost scos, în minutul 71, după golul de 4-0 al madrilenilor.


Real Madrid a spulberat-o pe Alaves

Diferența dintre cele două echipe a fost mare, apărarea lui Alaves nu le-a făcut față campionilor Spaniei. Bellingham a deschis scorul cu o execuție superbă, un lob peste portar din prima, cu stângul, după pasa liftată a lui Kroos. Englezul a vrut să centreze în fața porții, dar a avut noroc, balonul a lovit bara și a intrat în plasă.

Vinicius a făcut 2-0 în minutul 27, a trimis în poarta goală din centrarea ideală a lui Camavinga. Valverde a marcat pentru 3-0, chiar înainte de pauză. Tăvălugul a continuat și în partea secundă, când Vini Jr. a reușit „dubla”, cu un șut în forță în vinclu. Iar Guler, intrat pe final, a marcat și el. A fost al patrulea gol pentru turc în La Liga, în 9 meciuri jucate.

FINAL » Real Madrid - Deportivo Alaves 5-0

Echipele de start în Real Madrid - Deportivo Alaves

Real Madrid (4-3-2-1): Courtois T. (P) - Carvajal, Nacho (C), Militao, Mendy - Kroos, Camavinga, Valverde - Bellingham - Rodrygo, Vinicius Junior

Rezerve: Arrizabalaga (P), Ceballos, Diaz, Garcia, Guler, Joselu, Lucas, Lunin A. (P), Martin, Modric, Rudiger

Antrenor: Carlo Ancelotti

Deportivo Alaves (4-3-3): Owono (P) - Gorosabel, Abqar, Marin, Duarte - Guevara, Blanco, Ianis Hagi - Sola, Omorodion, Rioja

Rezerve: Alkain, Benavidez, Garcia, Guridi, Lopez, Ortiz, Panichelli, Rebbach, Simeone, Sivera (P), Tenaglia, Vicente

Antrenor: Luis Garcia

Clasament La Liga:

19meciuri a jucat Ianis Hagi pentru Deportivo Alaves în La Liga, în care a oferit două pase de gol.

VIDEO Carlo Ancelotti și jucătorii lui Real Madrid dansează în timpul paradei pentru titlu

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.