Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

"Voi risca!"

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 25 august 2007

Vali Nastase promite ca va intra pe teren contra lui Lazio, chiar daca nu va fi complet refacut dupa leziunea fibrilara suferita la coapsa dreapta



- Vali, cum decurge recuperarea?

- Ma simt mult mai bine, vineri am facut un singur antrenament pentru a nu incarca muschiul foarte tare. Medicii vor decide daca de simbata sau de duminica voi incepe normal. Mi-as dori sa alerg si sa dau cu piciorul in minge pentru ca nu mai simt nici o intepatura in muschi. Eu cred ca sint bine, sint optimist.



- Vei risca in cazul in care nu vei fi complet refacut la ora meciului cu Lazio?

- Am timp sa ma recuperez si sper sa fie bine. Sint dispus sa risc pentru ca e un meci capital. Vreau neaparat in grupe, iar la virsta mea asta poate fi ultima sansa. Ar fi ideal sa intram in Liga, am aborda altfel campionatul si le-am da o palma celor care d-abia asteapta sa ne impiedicam.







"Italienii sint disperati!"

- Cum crezi ca vor juca italienii la Bucuresti?

- Lazio vine disperata in Romania. Se gindesc optimist si vor sa cistige aici. Vor trata foarte serios partida pentru ca o ratare a Ligii ar fi un esec imens pentru ei. Noi trebuie sa punem in practica ce ne spune nea Mircea si sa fim foarte atenti in teren. Sint foarte periculosi in deplasare si pragmatici. Sa nu uitam ca in sezonul trecut au terminat pe locul trei in Italia si au avut un record de 8-9 partide cistigate in deplasare.



- Ce trebuie sa faceti pentru a accede in grupe?

- Sa nu ne fie frica de ei, pentru ca nu sint de speriat, au si ei punctele lor slabe. Trebuie sa fim concentrati la maximum pentru ca au jucatori foarte periculosi si valorosi, care iti dau impresia ca pot oricind sa inscrie. Noi trebuie sa fim mai grupati, sa fim atenti la fazele fixe si sa nu le oferim spatii, pentru ca ne vor taxa pe contraatac. Eu sint optimist, putem trece de italieni.



"N-am avut niciodata probleme musculare, sint bun de carne si sper sa ma refac repede. Nu am venit sa ma uit la colegii mei de pe margine si voi pune osul la treaba"

Vali Nastase



"In tur nu am avut singe in noi, ca puteam sa mai inscriem. Acum trebuie sa fim mai curajosi si mai increzatori, mai ales ca avem fanii de partea noastra"

Vali Nastase





Azi, Lazio pe Boom Sport

Antrenorul Mircea Rednic si administratorul delegat Cornel Dinu vor pleca in aceasta dimineata spre Roma. Cei doi vor asista la partida din prima etapa dintre SS Lazio si Torino, meci ce va incepe de la ora 19:00 si va fi transmis in direct de Boom Sport One.



Fara aparate foto sau video


La partida cu Lazio, de marti, de la ora 22:00, conducerea clubului din stefan cel Mare a decis ca accesul spectatorilor care au asupra lor aparate foto sau video, profesionale sau neprofesionale, sa nu fie permis.



S-au vindut 20.000 de bilete


Suporterii dinamovisti au luat cu asalt casele de bilete de la stadioanele Dinamo si "National", iar ieri dimineata fanii se plingeau ca la hypermarketurile Carrefour din Capitala tichetele se epuizasera. Reprezentantii campioanei sustin ca s-au vindut aproximativ 20.000 de tichete, din cele 48.000 puse in vinzare. Preturile biletelor: 10 RON - peluze, 20 RON - tribuna a II-a, 30 RON - tribuna I si 100 RON - tribuna 0.



S-a intors Zicu

Ianis Zicu a revenit joi noapte din Belgia, de la St. Trond, unde a fost operat la genunchiul drept. Atacantul de 23 de ani va mai sta trei saptamini fara sa faca efort fizic, dupa care va incepe, treptat, un program de recuperare special sub, indrumarea doctorului Liviu Batineanu.



Stoican la biserica


Fundasul dreapta Flavius Stoican  a inceput un program lejer de recuperare, dupa problemele la inghinali reaparute la meciul cu Dacia, insa ultimele controale medicale au relevat ca fotbalistul pierde returul cu Lazio, plus alte doua saptamini de pregatiri. Fotbalistul de 30 de ani a fost la o biserica din Capitala sa se roage pentru sanatatea lui, a colegilor si pentru calificarea echipei in grupele Ligii: "Voi fi cel mai infocat fan marti. Am mai jucat in grupe, cu sahtior, si vrea sa fiu acolo si cu Dinamo".



Ropotan, stoper

Rednic a programat aseara un amical cu grupa '90 a juniorilor dinamovisti. S-au jucat doua reprize a cite 20 de minute, scorul final fiind 5-0 (3-0), prin reusitele lui Niculescu (2), Chiacu, Oprita si Izvoranu. "Ciinii" au inceput cu Lobont - Blay, st. Radu, Ropotan, Izvoranu - Margaritescu - Chiacu, Ad. Cristea, C. Munteanu - Niculescu, Danciulescu. Au mai intrat: Oprita, L. Ganea, A. Nitu, Attoukoura si Diabate. Ropotan (foto) a evoluat ca stoper stinga, existind posibilitatea ca el sa joace pe acest post si marti, cu Lazio. (Ioana Mihalcea)



Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.