Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Cea mai slabă apărare din istorie! Cifrele incredibile ale sezonului ratat al Universității

Vladimir Screciu, jucător crucial în defensiva Universității/ foto Raed Krishan (GSP)

Articol de Aurelian Botezatu, Liviu Manolache   —  joi, 16 mai 2024

Universitatea Craiova a încasat nu mai puțin de 50 de goluri în acest sezon din Superliga. Un record negativ de la promovarea reușită în 2014 și una dintre explicațiile ratării obiectivelor.

Universitatea Craiova a plecat în această stagiune cu titlul ca obiectiv declarat. Iar la finele unui sezon regulat sub pretenții, finanțatorul Mihai Rotaru l-a revizuit în jos. Locul 2 devenise ținta oltenilor. Acum și acesta e în mare pericol.

Cu o etapă înaintea fluierului final în play-off, echipa lui Costel Gâlcă e pe poziția a 3-a, cu 41 de puncte, două mai puțin decât contracandidata CFR Cluj (43p). Are nevoie de victorie cu Sepsi, dar și ca CFR să piardă acasă în fața Farului.

Ce i-a tras în jos pe olteni


Rotaru a anticipat deja, „probabil vom termina pe trei”, astfel că, punând la socoteală și ratarea Cupei, putem vorbi deja despre un nou sezon dezamăgitor al juveților.

Ce i-a tras în jos? Cu siguranță, „traficul” intens de pe bancă, Eugen Neagoe, Laurențiu Reghecampf, Dragoș Bon, Ivaylo Petev, acum Costel Gâlcă, și-a pus amprenta. Dar aceasta e o constantă a Universității în ultimii ani. Noutatea e alta: dezastrul din apărare!

Cifrele nu lasă loc de discuții

  • Ca niciodată de la promovarea în Liga 1, în 2014, echipa a primit până acum, în acest sezon, nu mai puțin de 50 de goluri. Record!
  • Erau deja 38 la finele sezonului regulat.
  • În 39 de meciuri disputate, sezon regulat plus play-off, Craiova n-a reușit să-și mențină poarta intactă decât în 8.
  • De-a lungul a 19 etape consecutive, din runda a 19-a a campionatului regulat și până-n cea cu numărul 7 din play-off, inclusiv, oltenii au încasat în fiecare meci cel puțin un gol!
  • 17 goluri a luat Universitatea din faze fixe, cele mai multe încasate de echipele care au participat şi în play-off.
  • 27 dintre golurile primite de juveți în acest sezon au fost încasate în prima repriză, dintre care 17 între minutele 31-45+.

Absența lui Vladimir Screciu s-a resimțit puternic

Explicații? Un dute-vino continuu în compartimentul defensiv, generat de calitatea îndoielnică a unor jucători, forma de moment și mai ales de accidentări.

În flancul drept, vorbim de lipsa calității. Ștefan Vlădoiu nu s-a ridicat la înălțimea pretențiilor, iar Mihai Căpățână, mijlocaș de meserie, a fost o improvizație. Basilio Ndong, mutat din stânga, la fel.

În centru au predominat accidentările pe termen lung. Mai întâi a căzut Zajkov, apoi Screciu. Absența acestuia din urmă, un veritabil stabilizator, s-a resimțit cel mai puternic. În lipsa lor, Raul Silva și Badelj au fost de asemenea sub așteptări.

Mihai Rotaru a reacționat în iarnă, însă doar Maldonado a convins. Apoi s-a accidentat

Rotaru a mutat cu Pyry Soiri, fundaș dreapta, și cu Denil Maldonado, stoper, amândoi aduși în iarnă. Primul n-a confirmat, Maldonando s-a accidentat tocmai când părea să se fi acomodat în Bănie.

Astfel că Universitatea Craiova a arătat de-a lungul întregului sezon ca un uriaș cu picioare de lut. Sigur, nu e singurul motiv pentru care echipa a clacat, dar a cântărit greu.

Topul echipelor cu cele mai puține meciuri fără gol primit

  • FC Botoşani - 6
  • Universitatea Craiova, FCU Craiova - 8
  • FC Hermannstadt, Farul - 9
  • Dinamo - 10

VIDEO. Ciprian Marica, după Farul - Universitatea Craiova 3-3: „Nu am cum să nu remarc arbitrajul slab!”

Mai puteți citi:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.