Răspunsul simplu ar fi: mai multe milioane de euro și mult timp pierdut. Asta riscă șeful de facto al Rapidului cu revoluția internă pe care a pornit-o.
Chestia nu pare să-l sperie. Dar pe mulți, da. Deși nu sunt direct banii lor, e fie echipa sufletului lor, dacă sunt fani giuleșteni, fie campionatul lor, dacă e vorba de cei care trăiesc cu ochii pe el, fie business-ul lor, adică aceia care investesc în diferite moduri în el. Ce se întâmplă la Rapid (și, prin extensie, la toate echipele populare ale fotbalului nostru) îi privește pe toți cei din și de pe lângă acest sport care macină ochi, nervi și portofele.
Senzația e că tot acest popor privește acum în stare de încremenire, ca un iepure în farurile unui bolid, frenezia restructurării de la Rapid. Iar senzația maximă de vertij e alegerea lui Neil Lennon ca antrenor.
Mister Trouble
Poți ține un seminar cu toate poveștie de cancan ale vieții lui. Omul pare o arteziană de boroboațe, de la expuneri publice în stare de ebrietate avansată până la acuzații că și-ar fi amenințat o parteneră cu un cuțit. E un pic cam mult. O sumă de tinichele de care unii și alții se vor folosi la o adică. Rapid numai de un alt zurbagiu nu are nevoie la cascada de scandaluri care i s-a răsturnat în cap.
Sigur, în caz că echipa merge șnur, tot acest dosar de fapt divers va rămâne literatură de sertar, dacă nu cumva se va îngriji Mister să scrie câteva capitole noi. Bucureștiul e un oraș foarte drag britanicilor. Bine, ce capitală cu bere multă nu e? Și ce capitală europeană nu are bere multă?
On the Rod Again
Povestea mai serioasă e cea legată de fotbal. Lennon e prezentat ca un antrenor cu multe titluri. În Scoția. Dar acolo, când ești la Rangers și la Celtic să nu ai multe titluri e ca și cum nu ai avea nimic. El a fost la Celtic. Nu că nu are merit, dar e cumva normal să ai succes pe plan intern. Adevărata valoare se vede, ca și la noi, în Europa.
Și aici, jos pălăria pentru întâiul lui descălecat! Champions League și o legendară victorie asupra Barcelonei lui Messi într-un noiembrie cum se cuvine în Highlands, cu ploaie și cântece războinice. Și Rod Stewart plângând. Dar asta a fost acum 12 ani. La a doua venire n-a mai fost așa de bine.
S-a trezit scos din preliminariile Ligii de Dan Petrescu (ce reîntâlnire!) și apoi a avut singurul sezon din ultima lungă vreme în care Celtic nu a luat titlul. Mai mult, în unicul derby al acelui campionat cețos, cel cu Rangers, a rămas cu trei înfrângeri consecutive. Not good.
Mici și venetici
În plus, între competiția dintre turbăriile de single malt și paranghelia carpato-danubiană e o distanță marțiană. Greu pot fi găsite două campionate mai depărtate în Europa, și nu mă refer la kilometri. Totul e altfel. Fotbalul, oamenii, moravurile, vorbele, reacțiile. Ce antrenori străini au reușit cu adevărat în Superliga ultimilor mulți ani?
Ultimul a fost Mandorlini în 2010 cu CFR. Și de atunci au tot venit. În general latini, mai obișnuiți cu apucăturile locului. Cel mai aproape de Graal a fost Bergodi cu Craiova. În rest, nu mare lucru. E complicat aici.
E un mare târg plin de tot felul de cetățeni cu crampoane despre care nu știi niciodată cum se vor comporta. Și mai sunt și ai noștri. O poezie. Noi, aici, mai toți suntem poeți. Nu știe el.
Lennon are totuși o experință „caldă”. A fost la Omonia câteva luni încălecate pe două campionate. În primul a luat Cupa. În al doilea a terminat cu 9 înfrângeri în ultimele 14 meciuri. Experiența meridională s-a terminat brusc, cu patru meciuri pierdute la rând. Unii răutăcioși ar zice că se asortează perfect cu noua cultură a Rapidului.
Lennon și pistolul
Un club în plină curățenie de primăvară, oameni noi și mustrări după mustrări din partea șefului cel mare pentru toți, un lot numerors și pestriț și un vestiar prăbușit. Lennon aterizează la Rapid precum personajul lui Peter Sellers în „Petrecerea”, în jurul căruia se întâmplau lucruri de un neverosimil comic și comatos în vreme ce el naviga prin tot acel balamuc încercând zadarnic să înțeleagă ceva.
Nădejdea acționarului majoritar e că britanicul va scoate un pistol, va trage în aer și toți se vor potoli. Dar asta se întâmplă doar în filme.
Surâsul de pe urmă
Motivația lui Șucu e transparentă: vrea un om care să nu cunoască pe nimeni, față de care toți să plece de la zero și să nu conteze decât competența sportivă. Doar că a nu cunoaște nu e o virtute. Dan Petrescu cunoștea foarte bine jucătorii CFR-ului și asta nu l-a împiedicat să ia titluri.
Dimpotrivă, Lennon va trebui să o ia el de la zero. Iar dacă Rapid are bani pentru el, și încă mulți din câte se aude, ce n-are e timp. Timp cu sensul de răbdare.
E clar că Dan Șucu și-a suflecat mânecile, iar ceilalți pe care el îi zguduie, cei plecați și cei rămași, vor aștepta ca marele ordonator să intre în off-side și să îi surâdă în față cu clasicul: „Ți-am zis!”. Pentru că, într-adevăr, mișcarea e super-riscantă. Nu bulversezi în totală impunitate fotbalul, cutumele, „rapidismul” în felul ăsta. În halul ăsta, ar zice unii.
Fotbalul își așteaptă ora răzbunării. De fapt, asta riscă Șucu. Acest surâs de pe urmă. Și să i se spună, așa cum li s-a zis multora, că fotbalul nu e ca orice fel de afacere. Îl poate întreba pe Copos. Ehe, stimabile, fotbalul e altceva... Fotbalul e ca o iubită care îți cere totul și nu-ți promite nimic. Te mai sună ea.
{{text}}