Jesus Navas (38 de ani), căpitanul lui FC Sevilla, și-a anunțat sfârșitul aventurii la andaluzi. Coleg cu Costel Pantilimon la Manchester City timp de o stagiune și ex-adversar al lui CFR Cluj chiar înainte de pandemie, în „16-imile” Europa League, fundașul dreapta spaniol a câștigat 14 trofee la cluburi și națională, dintre care 4 EL.
Un fotbalist legendar al lui FC Sevilla și-a luat la revedere de la suporterii care l-au adulat timp de 17 sezoane. Jesus Navas a jucat în două perioade la echipa andaluză, între 2003 și 2013, apoi din 2017 până în prezent, și a cucerit 11 trofee la cluburi și trei la echipa națională. Căpitanul alb-roșiilor va pleca la sfârșitul stagiunii, având în palmares patru Europa League, pe lângă Supercupa Europei, titlul și Cupa Ligii în Anglia, Cupa și Supercupa Spaniei.
Și la nivel de reprezentativă a câștigat aproape tot ce se putea, devenind campion la Euro 2012 și Mondialul din 2010 cu Furia Roja plus câștigător al Ligii Națiunilor. Jesus Navas a strâns 51 de selecții și 5 goluri.în 15 ani și, deși a ajuns la 38 de ani, nu s-a retrasl
35 de meciuri disputate și două assisturi
Anunțul despărțirii a fost postat astăzi pe site-ul oficial și rețelele de socializare de către FC Sevilla. Asta după ce miercuri seară a jucat 84 de minute în partida din etapa a 36-a din LaLiga, 0-1 cu Cadiz, părăsind terenul în lacrimi și aclamat în picioare în momentul schimbării cu Juanlu Sanchez.
Andaluzii, aflați în prezent pe locul al 12-lea, mai au două etape de disputat, cu Bilbao și Barcelona, în care antrenorul Quique Sánchez Flores l-ar mai putea folosi. Navas a contat și în acest sezon, bifând 35 de prezențe, cu două pase decisive.
Are peste 600 de titularizări la FC Sevilla!
Jesus Navas își va încheia în vară aventura la FC Sevilla (îi expiră contractul pe 30 iunie), cu care a evoluat în 684 de meciuri oficiale, marcând 37 de goluri și oferind 119 pase de gol. „A ajuns recent la 600 de titularizări pentru Sevilla, a bifat până în prezent 688 de meciuri pentru club, dintre care 500 în competiția internă, 47 în Liga Campionilor, 65 în UEFA Europa League, 67 în Copa del Rey, cinci în Supercupa Spaniei și patru în Supercupa Europei, competiții în care Navas a înregistrat un total de 39 de goluri și a oferit 119 assisturi”, se arată în comunicatul oficial.
De la Espanyol la Barcelona în 21 de ani
Între experiențele de neuitat la gruparea andaluză, Jesus Navas a încercat și o aventură în străinătate, activând patru sezoane la Manchester City, unde a fost coleg și cu Costel Pantilimon (2013-2014).
O altă conexiune cu legendarul căpitan al echipei de pe „Ramon Sanchez Pizjuan" o avem și prin dubla manșă din "16-imile" Europa League din 2019-2020, contra lui CFR Cluj, care a reușit două remiză (1-1, 0-0), ratând calificarea din cauza regulii golului în deplasare.
Au trecut aproape 21 de ani de la debutul său, în noiembrie 2003, pe Montjuic, împotriva lui Espanyol, meci în care l-a înlocuit pe Paco Gallardo și a purtat numărul 31 pe spate. Cercul s-ar putea închide tot contra unui club din Barcelona.
{{text}}