Radu Drăgușin (22 de ani) a fost integralist pentru Tottenham cu Manchester City, scor 0-2, și a fost unul dintre cei mai bun oameni ai echipei lui.
Notat cu 8 în presa engleză, prestația lui nu a fost trecută cu vederea nici de coechipierii. Unul dintre cei care și-au arătat aprecia pentru Drăgușin e James Maddison, mijlocașul ofensiv al echipei care are șanse mari să fie în lotul Angliei la Euro.
Radu Drăgușin, apreciat de James Maddison
Maddison a postat o poză de la antrenamentul lui Spurs alături de Drăgușin, iar descrierea a fost simplă: un emoji cu dragon. De când a ajuns la Londra, numele lui Radu a fost asociat dragonul.
Ange Postecoglou, antrenorul lui Spurs, și-a exprimat regretul că Tottenham nu l-a avut pe Drăgușin începând cu vara trecută, imediat după jocul solid făcut de român împotriva lui Manchester City.
„Cred că s-a descurcat foarte bine, e un jucător bun, va fi un jucător important pentru noi. N-a avut multe oportunități. Dacă l-am fi avut în prima parte a anului, sezonul ar fi fost puțin diferit pentru noi”, a declarat Postecoglou
Drăgușin i-a impresionat pe englezi: „Poate fi o forță reală”
Football London, site care se ocupă de echipele londoneze din Premier League, i-a trecut în revistă lui Drăgușin realizările, „l-a frustrat pe Haaland în două rânduri, a deviat în corner, cu capul, reluarea lui Silva spre vinclu, apoi s-a impus într-un duel cu De Bruyne”, dar și cifrele:
- 7 dueluri câștigate din 9
- 2 tacklinguri reușite din 4
- 6 recuperări
- 7 acțiuni defensive
- 2 intercepții
- 66 de pase reușite din 67
Reușite care - consideră jurnaliștii englezi - „îl pun pe Postecoglou în fața unei dileme. Să continue cu Radu în centru și cu Van de Ven fundaș stânga, ținând cont că olandezul e predispus la leziuni musculare?”. Iar postul respectiv presupune mai multe sprinturi, tacklinguri și, în general, mai mult travaliu.
Concluzia celor de la Football London: „Ruperea parteneriatului dintre Romero și Van de Ven, în centrul apărării, va fi incredibil de dificilă. Dar Drăgușin a arătat tuturor împotriva lui Manchester City că poate fi o forță reală pentru Tottenham în Premier League, în anii următori”.
{{text}}