Liga 1

Marius Coman, golgheterul Corvinului, a fost prezentat de Sepsi

Articol de Daniel Grigore  —  marţi, 21 mai 2024

Marius Coman (27 de ani), golgheterul celor de la Corvinul Hunedoara în acest sezon, a publicat un mesaj de rămas bun. El a semnat deja cu Sepsi OSK, va face trecerea în prima ligă în această vară.

UPDATE, 21 mai. Marius Coman, prezentat la Sepsi

Marți, 21 mai, Marius Coman a fost prezentat de Sepsi. Contractul se întinde pe 3 ani.

Știrea inițială

Marius Coman a înscris 16 goluri în 35 de meciuri în acest sezon, 6 dintre ele în parcursul istoric al Corvinului în Cupa României. Divizionară secundă, abia promovată din liga a treia, Corvinul a dat toate calculele peste cap, a cucerit Cupa după ce a învins mai multe echipe de Superligă, și va juca în preliminariile Europa League în vară!

Om de bază în echipa lui Florin Maxim, Marius Coman a fost curtat de mai multe echipe din prima ligă. A ales să meargă la Sepsi OSK, locul 5 în acest sezon de Superligă, cu posibilitatea de a încheia stagiunea chiar pe 4, în funcție de rezultatele din ultima etapă.

Coman a semnat deja cu covăsnenii, după cum a dezvăluit chiar antrenorul lui de la Corvinul, iar acum a publicat un mesaj de rămas bun de la echipa hunedoreană.

Marius Coman, mesaj la despărțirea de Corvinul Hunedoara: „Cel mai frumos capitol din cariera mea”

„Așa s-a încheiat cel mai frumos capitol din cariera mea de până acum. Am trăit la Corvinul 2 ani plini de emoție și realizări. Noi nu am fost doar o echipă, am fost o familie, iar asta s-a văzut și pe teren, reușind să realizăm o performanță istorică.

Mă bucur că am avut șansa de a face parte din această poveste și le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au avut încredere în mine. Poate cândva drumurile noastre se vor intersecta din nou. Hai CORVINUL!”, a scris atacantul pe rețelele sociale.

Florin Maxim: „Îi spuneam în glumă lui Coman că l-am adus în cărucior”

În intervenția în care a dezvăluit că Marius Coman „a și semnat cu cei de la Sepsi”, antrenorul Corvinului, Florin Maxim, și-a amintit cum l-a ochit pe nouarul devenit golgheter la hunedoreni: „L-am adus în Liga 3, îi și spuneam în glumă că l-am adus în cărucior. Era un jucător care promitea, a fost golgheter în Liga 2, dar care a avut probleme de sănătate”.

Maxim a dezvăluit și ce salariu încasa Coman la Corvinul: „3.000 de euro, pe acolo. Cu tot cu chiria să fie acolo”.

VIDEO. Mihai Stoica dezvăluie unde se va juca Supercupa FCSB - Corvinul

>

Mai multe știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.