Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID

Dan Șucu a ales antrenorul pentru Rapid! Anunțul oficial este iminent!

Dan Șucu și Victor Angelescu, acționarii Rapidului

Articol de David Marinescu   —  sâmbătă, 18 mai 2024

Negocierile dintre Rapid și antrenorul nord-irlandez Neil Lennon (52 de ani) sunt pe ultima sută de metri. Fostul A1 de la Celtic și Bolton ar urma să fie anunțat săptămâna viitoare, posibil marți.

Rapid a încheiat în genunchi „sezonul centenarului”, așa cum au considerat stagiunea începută vara trecută, în anul în care clubul a împlinit 100 de ani de existență. Locul 6 în campionat deși obiectivul era podiumul, dacă nu chiar titlul, și eliminare timpurile din Cupa României, încă din faza grupelor.

Rezultatele dezamăgitoare au condus la demiterea lui Cristiano Bergodi și instalarea lui Bogdan Lobonț ca antrenor interimar. Lucrurile nu au stat mai bine cu „Pisica” pe bancă, astfel că Șucu a demarat căutările pentru un antrenor cu puteri depline, un tehnician străin care să vină cu o mână forte în vestiar.

Dan Șucu l-a ales pe Neil Lennon pentru Rapid, anunțul este iminent!


Alesul a fost Neil Lennon. Nord-irlandezul a pregătit-o ultima dată pe Omonia Nicosia, în perioada martie - octombrie 2022, câștigând Cupa Ciprului. Anterior, a avut mandate de „principal” la Celtic, Hibernian și Bolton, câștigând 10 trofee alături de Celtic și promovând-o pe Hibernian în prima ligă scoțiană în sezonul 2016/2017.

Negocierile au decurs bine, iar numirea lui Lennon este doar o chestiune de timp. Anunțul instalării nord-irlandezului ar urma să vină zilele viitoare, probabil marți, după cum a anunțat jurnalistul Dan Udrea la OrangeSport.

Neil Lennon, în perioada ultimului mandat pe care l-a avut la Celtic // foto: Guliver/gettyimages

Zilele trecute, tabloidul The Sun, varianta scoțiană, nota că „Lennon este la un pas de a ajunge la o înțelgere cu Rapid”. Contractul propus de giuleșteni este uriaș pentru nivelul fotbalului românesc, 1,75 milioane de euro pentru două sezoane, adică 875.000 de euro anual pentru Lennon și staff-ul luni.


Până ca Rapid să anunțe noul antrenor, echipa din Giulești mai are un meci de disputat în acest sezon, duminică, ora 21:00, împotriva campioanei FCSB.

Mihai Stoica: „Mi-a fost propus și mie Lennon”

Deunăzi, Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a susținut că Neil Lennon le-a fost propus și lor ca variantă pentru banca noii campioane.

„Mi-a fost propus și mie Lennon, prin luna aprilie, însă noi nu eram în căutare de antrenor și nu suntem. Pe 3 mai, mai exact”, a afirmat oficialul FCSB, în timp ce consulta pe telefon mesajele cu un agent apropiat al acestuia.

Mai multe știri din Superligă:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.