International   •   Stranieri   •   Aris Salonic - PAOK Salonic

Ce performanță pentru Răzvan Lucescu! CAMPION cu PAOK pentru a doua oară » Haos pe gazon la final, au intrat scutierii!

Răzvan Lucescu e campion în Grecia +45 Foto
Răzvan Lucescu e campion în Grecia

Articol de Romeo Ene   —  duminică, 19 mai 2024

Răzvan Lucescu și PAOK au câștigat titlul în Grecia! Formația pe care o pregătește a învins-o în ultima etapă pe Aris, scor 2-1, și a câștigat al doilea campionat cu formația din Grecia, al 4-lea din istorie.

Ce performanță pentru Răzvan Lucescu! Deși se afla la un moment dat pe locul 4 cu PAOK, iar nimeni nu-i mai dădea șanse la titlu, a reușit să câștige al doilea campionat, după ce a făcut-o și în 2019. PAOK a avut un meci infernal cu rivala Aris, însă a intrat motivată și a reușit o performanță uluitoare.

FOTO. Răzvan Lucescu a cucerit titlul cu PAOK pentru a doua oară. Imaginile victoriei decisive pe terenul lui Aris

PAOK, campioana Greciei! Răzvan Lucescu a scris istorie!+45 Foto
PAOK, campioana Greciei! Răzvan Lucescu a scris istorie!

Vești proaste de la Atena la începutul meciului. AEK, rivala la titlu, o conducea pe Lamia, iar la acele rezultate, Răzvan Lucescu pierdea titlul. Nu a fost de acord Brandon Thomoas (29 de ani), care a deschis scorul în minutul 30, iar fanii lui PAOK, care nu au fost prezenți la partidă din motive de securitate, sărbătoareau la Salonic.

Actul secund a început extrem de rău pentru PAOK. Loren Moron (30 de ani) a egalat, iar titlul mergea din nou la Atena. Veteranul Taison (36 de ani) a fost cel care l-a salvat pe Lucescu Jr., după reușita din minutul 62.

Un moment complicat pentru PAOK a avut loc în minutul 78. Giannis Michailidis a fost eliminat după ce a văzut al doilea cartonaș galben. Aris a forțat, a ratat câteva ocazii imense, dar nu a reușit să-și încurce rivala, iar Răzvan Lucescu a făcut-o din nou! E campion în Grecia cu PAOK pentru a doua oară!

+26 Foto
Aris - PAOK, foto: X

Răzvan Lucescu a cucerit al patrulea titlu din istorie pentru PAOK, al doilea de când îi antrenează pe greci.

Lucrurile au degenerat la finalul partidei. S-a declanșat un scandal general, după ce Răzvan Lucescu a făcut câteva semne considerate provocatoare. Mai mulți jucători au alergat spre tunelul de la vestiare, iar scutierii au intervenit pentru a aplana conflictul.

Clasamentul final din campionatul Greciei

FINAL » Aris Salonic - PAOK Salonic 1-2

Aris - PAOK, echipele de start

Aris (4-2-3-1): Odubajo, Fabiano, Brabec, Montoya - Jules, Darida - Suleymanov, Verstraete, Kike Saverio - Moron

Rezerve: Choutetsiotis, Ansarifard, C. Doukoure, F. Ferrari, Fetfatzidis, Molo, L. Rose, F. Velez, Zamora

Antrenor: Apostolos Mantzios

PAOK (4-2-3-1): Kotarski – Sastre, Kedziora, Michailidis, Baba - Meite, Schwab - Zivkovic, Konstantelias, Taison - Thomas

Rezerve: Z. Zivkovic, Despodov, Jonny, Marcos Antonio, Murg, Nasberg, Ozdoev, Samatta, Vierinha

Antrenor: Răzvan Lucescu

VIDEO IOANIȚOAIA LA ZI » Directorul Gazetei Sporturilor: "Echipa Corvinului știe să joace fotbal, îi place să joace fotbal. E meritul lui Florin Maxim" + Răzvan Lucescu aproape de titlu în Grecia

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.