Fotbal   •   Liga 1   •   FARUL

Trofeul de campioană este la Constanța » Au petrecut ca Inter

Articol de Ionuţ Coman   —  sâmbătă, 18 mai 2024

La finalul ultimei partide de pe teren propriu din acest sezon, pe care Farul a disputat-o cu Csikszereda, scor 1-0, a avut loc și festivitatea de premiere a noii campioane a României la fotbal feminin.

La prima participare în Superligă, Farul a reușit un sezon fantastic, câștigând trofeul pe care și-l fixase ca obiectiv încă de la startul campionatului.

Mă bucur foarte mult pentru acest titlu pentru care am luptat în tot sezonul. Este primul titlu pe care o echipă îl câștigă după 12 ani de dominație a Clujului și suntem cu atât mai bucuroase. Am format un grup foarte bun și am avut mereu încredere în forta noastră, am demonstrat ca suntem cele mai bune, iar acum vor urma alte provocări

Laura Rus


În prezența fanilor constănteni, oficialii FRF, Mihai Stoichiță și Massimo Petrazzini, au înmânat trofeul și medaliile cuvenite noii campioane a României, care va evolua în ediția 2024-2025 a Women's Champions League.

Constanța devine astfel capitala fotbalului feminin românesc, iar clubul dobrogean anunță deja că acesta este numai începutul unor noi performante de răsunet.

Super fericire. Este visul fiecăreia dintre noi, este minunat când poți ridica trofeul, când munca unui întreg campionat este încununată astfel. Mulțumim suporterilor, tuturor celor care au crezut în noi, care au făcut acest trofeu posibil. A fost greu, dar cu atât mai frumos și acum de abia aștept să sărbătorim. Vrem ca an de an să urmeze și alte trofee pentru că la Farul sunt cele mai bune condiții de performanță

Olga Iordăchiuși


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.