Campionate

Ce poveste! Oxford a promovat în Championship, după o pauză de 25 ani » Înaintea ultimei etape, echipa nici nu era pe loc de play-off

Oxford United sărbătorește promovarea în Championship. Sursă foto: Imago

Articol de Cezar Titor  —  sâmbătă, 18 mai 2024

Oxford United s-a impus contra celor de la Bolton, 2-0 în finala play-off-ului League One de pe Wembley. Va evolua în Championship, pentru prima dată din 1999 încoace.

Oxford a terminat pe locul 5 în ierarhia sezonului regulat, tranșând semifinala cu Peterborough, 1-0, 1-1. În schimb, Bolton a terminat pe ultima treaptă a podiumului, depășind obstacolul Barnsley în drumul către Wembley. Portsmouth și Derby au promovat direct.

VIDEO. Sărbătoarea celor de la Oxford, după promovarea în Championship

Disputa de pe Wembley a fost tranșată grație unei „doppietta” a lui Josh Murhpy, izbutită în prima repriză: minutele 31 și 42. În ambele rânduri, a fost asistat de lusitanul Ruben Rodrigues.

70.472 spectatori au fost prezenți pe cel mai mare stadion din Regat, atmosfera fiind una de nedescris pentru acest nivel.

GALERIE FOTO. Cele mai tari imagini din Oxford - Bolton 2-0

Povestea este una impresionantă: În 2010, Oxford nu se regăsea în componența primelor patru ligi ale piramidei fotbalistice britanice, iar acum, înaintea ultimei etape, era în afara locurilor de play-off. Băieții lui Des Buckingham, antrenorul formației și originar din Oxford, au reușit să își asigure biletele pentru ultima fază a competiției in-extremis. Chiar și în finala de astăzi, balanța înclina către cei de la Bolton, echipă ce se „zbate” în League One încă din 2019.

Mai mult, în urmă cu doar două luni, pe 12 martie, Bolton o spulbera pe Oxford în campionat: 5-0!

„Nu cred că se aștepta nimeni la asta, nu îmi găsesc cuvintele. Eram complet nefavoriți astăzi, însă am jucat senzațional și suntem în Championship. Acest grup este unul special. Toată lumea și-a adus contribuția. Vreau să evoluez în astfel de momente speciale, fratele meu îmi transmite mereu că este momentul meu să strălucesc. Astăzi, cred că am făcut fix asta”, a declarat Josh Murphy, arhitectul promovării și fratele lui Jacob Murphy, fotbalistul lui Newcastle.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.