Fotbal   •   Liga 1   •   Rapid – FCSB 2-0

Cristian Săpunaru se implică în conflictul dintre fanii Rapidului și Paul Iacob

Cristian Săpunaru

Articol de Emanoil Ursache   —  luni, 20 mai 2024

Cristian Săpunaru (40 de ani), căpitanul și veteranul Rapidului, l-a apărat pe Paul Iacob (27 de ani). Suporterii i-au strigat încă din primul minut al derby-ului cu FCSB, scor 2-0, „afară, afară, afară din Giuleşti!”.

Cu 4 meciuri în urmă, la Rapid – Universitatea Craiova 1-2, Iacob a fost la un pas să se ia la bătaie cu un fan aflat la Tribuna 1. Paul a fost cu greu oprit de câțiva membri din staff-ul Rapidului.

La finalul derby-ului Rapid – FCSB 2-0, Cristian Săpunaru a amintit că Paul Iacob și-a prezentat scuzele pentru cele petrecute și a subliniat că fiecare om greșește în viață, motiv pentru care merită să i se acorde a doua șansă.

Cristian Săpunaru i-a luat apărarea lui Paul Iacob


„Întotdeauna să câştigi un derby este ceva special. Dar, la ce s-a întâmplat în play-off, nu ar trebui să fim fericiţi. A fost un derby şi s-a jucat la intensitate maximă. Nu ştiu ce s-a întâmplat în play-off, nu am nicio explicaţie. S-a pierdut totul, s-a pierdut Europa. Sperăm la anul să începem mai bine. 

Dacă luaţi primele două meciuri din play-off, am avut multe ocazii de a marca. Nu dau vina pe atacanţi. După care, a venit o prăbuşire a echipei şi n-am mai putut să ieşim din această gaură neagră. Fanii au dreptul să fie supăraţi. E bine că măcar le-am oferit o victorie suporterilor în ultimul meci al sezonului.

Paul Iacob şi-a făcut treaba astăzi (n.r.- duminică), a făcut un meci bun. Este decizia lor, dar nu cred că de la o ceartă să se ajungă aşa departe. Şi-a cerut scuze. Fiecare om în viaţă greşeşte. Merită să i se acorde a doua şansă”, a declarat Cristian Săpunaru, la finalul derby-ului Rapid - FCSB 2-0, confom oragesport.ro.

VIDEO Rapid - FCSB 2-0. Bogdan Lobonț: „E o victorie importantă pentru noi. Aveți răbdare, veți vedea dacă voi rămâne sau nu la Rapid”


Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.