Patru ediții ale Premier League câștigate consecutiv (2021, 2022, 2023 și 2024) și șase în total la Manchester City - toate acestea sunt scrise în palmaresul lui Pep Guardiola, în cei șapte ani petrecuți la clubul englez.
Titlurile cucerite la rând sunt o premieră pentru fotbalul insular, performanță pe care managerul catalan o poate îmbunătăți în sezonul următor, ultimul pentru care mai are contract cu formația din Manchester.
Anul acesta, „cetățenii”, care au strâns 91 de puncte după meciul de duminică, jucat în compania celor de la West Ham United și câștigat cu 3-1, i-au lăsat în urmă pe Arsenal, care au strâns 89 de puncte, și pe Liverpool, 82 de puncte.
„Punctele numeroase ar trebui să arate competivitatea din Premier League, dar arată doar cât e de greu, în fapt, de ținut pasul cu aparent eterna campioană. City le forțează pe adversare să străbată întreaga distanță, doar pentru a le depăși. Este rezultatul combinației dintre cel mai bun manager din istorie și condițiile pe care le care la dispoziție”, scrie The Independent.
Dominația lui City în Premier League este una nemaivăzută până acum, devenind comparabilă cu cea din Ligue 1 (Paris-Saint Germain a cucerit șapte titluri consecutive - 2002-2008) sau Bundesliga, unde Bayern Munchen a fost regină incontestabilă (11 titluri la rând, 2013-2023).
Manchester City și acuzațiile de încălcare a regulilor de fair-play financiar
„Deși mulți oameni din preajma echipei din Manchester spun că e de prost gust să deschidem subiectul chiar în ziua în care City a câștigat cel de-al patrulea titlu, poate acum e momentul cel mai relevant s-o facem.
Cele 115 acuzații de încălcare a regulilor de fair-play financiar vor plana asupra acestei performanțe până când cazul se va rezolva, într-un fel sau altul”, notează tot The Independent.
Investigația asupra acestor nereguli a început în decembrie 2018 și nu a fost finalizată nici până acum.
Tot presa engleză acuză faptul că fotbalul perfect din punct de vedere tehnic și estetic începe să plictisească, după o vreme. Cu alte cuvinte, Guardiola și trupa sa au „omorât” Premier League.
„Fotbalul e un joc guvernat de emoție, iar emoția e guvernată de tensiune. Marele talent al lui Guardiola e cel de a îndepărta genul acesta de tensiune din meciuri, alungând interesul, în ciuda victoriilor de necontestat”.
Pep Guardiola pleacă sau rămâne la Manchester City după sezonul viitor?
Cu 27 de reușite, Erling Haaland este golgeterul celor de la City în sezonul încheiat duminică și, implicit, cel mai bun marcator din Premier League. În acest clasament, norvegianul este urmat de Cole Palmer (Chelsea, 22 goluri) și Alexander Isak (Newcastle, 21).
Pep Guardiola (53 de ani) a declarat că este foarte posibil să nu-și mai prelugească acordul cu campioana Angliei, el mai având contract cu City pentru încă un sezon, descriindu-se „mai degrabă mai aproape de a pleca decât de a rămâne”.
Este echipa de top la care a stat cel mai mult timp, după patru ani petrecuți la Barcelona și trei ani la Bayern Munchen, iar la City mai poate scrie istorie și în continuare.
City ar putea deveni prima echipă din fotbalul englez care poate face o dublă importantă. Dacă va câștiga sâmbătă finala FA Cup, cu concitadinii de la United, City va deveni cea dintâi echipă din Premier League care cucerește campionatul și cupa Angliei două sezoane la rând.
Guardiola a declarat că se așteaptă ca Arsenal și Mikel Arteta să-i dea bătăi de cap și în sezonul 2024-2025.
„Mai întâi Liverpool a fost echipa care ne-a forțat limitele. Acum este Arsenal, echipă pe ai cărei jucători îi felicit din toată inima.
Mikel și fotbaliștii lui Arsenal ne-au trimit un mesaj clar, pe care l-am înțeles: ei sunt aici, sus, și nu vor pleca nicăieri”.
Erling Haaland și Pep Guardiola cu medaliile lui Manchester CityPep Guardiola: „O să-mi fie tare dor de Jurgen Klopp”
Chiar Jurgen Klopp, fostul manager al lui Liverpool, singurul care a întrerupt hegemonia lui City, luând titlul în 2020, a spus că Guardiola e singurul care putea realiza această premieră: patru titluri cucerite consecutiv în Premier League.
La plecarea lui Klopp de pe Anfield, Pep Guardiola a spus: „O să-mi fie foarte dor de el. Jurgen a însemnat o mare parte din viața mea. M-a adus la un nivel superior ca manager.
Ne respectăm foarte mult reciproc. M-a ajutat de nenumărate ori. Îi doresc toate cele bune și sper ca ultimul său meci să fi fost special pentru el. La Liverpool, Jurgen e pe aceeași treaptă ca Shankly and Paisley”, a spus catalanul.
{{text}}